Familia victimei lui Emil Gânj, păzită de poliție după ce fratele acestuia ar fi amenințat-o
Fratele lui Emil Gânj, bărbatul din judeţul Mureş care a fost trimis în judecată după ce şi-a ucis concubina şi i-a dat foc, este acum acuzat că ameninţă membrii familiei victimei. Acesta s-ar fi apropiat de ei şi le-a cerut să aibă grijă ce declaraţii fac în timpul procesului.
Poliţia Mureş s-a sesizat din oficiu şi face cercetări în legătură cu fratele lui Emil Gânj, care ar fi ameninţat membrii familiei victimei. ”La data de 27 aprilie 2026, o femeie de 38 de ani, membră a familiei victimei şi beneficiară a unor măsuri de protecţie, a informat poliţiştii că, în timp ce se afla în proximitatea unui magazin din localitate, ar fi fost abordată de fratele persoanei urmărite, care i-ar fi adresat afirmaţii referitoare la declaraţiile pe care aceasta urma să le ofere în cadrul procesului penal”, a transmis, vineri, Poliţia Mureş.
Poliţiştii precizează că femeia nu a formulat plângere prealabilă pentru infracţiunea de ameninţare, întrucât nu i-ar fi fost creată o stare de temere. Anchetatorii s-au sesizat, însă, din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor şi ameninţare, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş.
”Chiar şi în absenţa unei plângeri prealabile, poliţiştii au continuat verificările, au reluat discuţiile cu persoana vizată şi au monitorizat permanent situaţia operativă din zonă. În cadrul măsurilor instituite, poliţiştii Secţiei 13 Poliţie Rurală Zau de Câmpie desfăşoară activităţi de pază, supraveghere şi prevenire, pentru a identifica şi aplana orice posibilă stare tensionată sau conflictuală. Zona se află sub control operaţional, iar prezenţa poliţiştilor este adaptată evoluţiei situaţiei din teren”, a mai transmis IPJ Mureş.
Poliţia a mai transmis că, în baza încheierilor penale emise de Tribunalul Mureş, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş asigură permanent măsuri de supraveghere şi pază pentru trei imobile în care domiciliază membri ai familiei victimei, precum şi măsuri de însoţire şi protecţie pentru trei persoane.
”De asemenea, din verificările efectuate a reieşit că fratele persoanei urmărite se deplasează periodic la locuinţa părintească, aflată în apropierea unui imobil aflat sub paza poliţiştilor, pentru desfăşurarea unor activităţi gospodăreşti, având asupra sa unelte specifice acestor activităţi. Poliţiştii monitorizează permanent situaţia din zonă şi dispun toate măsurile legale necesare pentru protejarea persoanelor vizate, prevenirea oricăror incidente şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice”, a mai transmis IPJ Mureş.
Emil Gânj, de negăsit
Emil Gânj, bărbatul din Miheşu de Câmpie, judeţul Mureş, acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi i-a dat foc, în luna iulie a anului trecut, a fost trimis în judecată în luna octombrie pentru omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie.
Potrivit anchetatorilor, Emil Gânj, condamnat anterior pentru uciderea unui bărbat, a mers, înarmat cu un topor, la locuinţa femeii şi a distrus mai multe geamuri şi uşa de la intrare, după care a lovit-o în cap de mai multe ori, provocându-i decesul.
Ulterior, a stropit cadavrul cu benzină şi i-a dat foc, incendiind astfel şi locuinţa. Pentru căutarea bărbatului s-au organizat ample acţiuni. Arestat preventiv în lipsă, bărbatul este dat în urmărire generală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
