Observator » Evenimente » Steagul roșu nu-i oprește pe turiști. Salvamarii au chemat jandarmii să-i scoată din apă: "Sunt recalcitranți"

Video Steagul roșu nu-i oprește pe turiști. Salvamarii au chemat jandarmii să-i scoată din apă: "Sunt recalcitranți"

Andreea Filip | Timp citire: 2 minute
Publicat la 09.08.2026, 20:39 | Modificat la 09.08.2026, 20:39

La mare, sunt alte misiuni de salvare. În cel mai aglomerat weekend din acest sezon, salvamarii au arborat steagul roşu. Un bărbat a murit în Mamaia pentru că l-a ignorat. În Eforie, ca să scoată oamenii din apă, au fost chemaţi în ajutor jandarmii.

Pentru turişti, valurile mari sunt o distracție. Pentru salvamari, marea agitată înseamnă pericol de moarte și o luptă nesfârșită cu turiștii care nu vor să stea pe mal. Un bărbat de 56 de ani și-a pierdut viața în Mamaia, după ce a ignorat steagul roșu. Iar în Eforie, ca să nu se ajungă la tragedii, au fost chemați jandarmii în ajutor.

S-au dat și amenzi. Însă nici asta n-a speriat pe nimeni.

Turistă: Păi abia a intrat, e fratele meu, abia a intrat.

Articolul continuă după reclamă

JandarmGata, doamnă!

La mai puțin de 10 minute de când două patrule de jandarmi au trecut pe malul mării la Eforie Nord, să-i scoată pe din apă pentru că steagul roșu este arborat, turiştii au intrat din nou în valuri.

"Băieții ăștia fluieră în fiecare zi și plămânii din ei, dar nu, oamenii sunt neascultători", a spus un turist.

Pe acelaşi subiect

"Nu trebuie să vină jandarmii, oamenii de pe plajă trebuie să conștientizeze anumite chestii, dacă steagul ăla e arborat acolo, nu e degeaba, nu?", a spus alt turist.

Așa apar salvările la limită. În cursul cărora și salvamarii sunt în pericol.

"Îl trăsese curentul, l-am chemat la mine, când a ajuns a zis că nu-l interesează de salvamar, că el înoată și obosise, era să-l tragă în larg. Vorbesc foarte urât, sunt foarte recalcitranți și nu înțeleg, se ceartă, după aia spun că ei de fapt nu aveau nevoie de ajutor, dar acolo țipă și urlă 'salvamarul, salvamarul'", a povestit Valentin Stoian, salvamar.

Cristian Păun, salvamar: A luat 2-3 valuri în plină față, a înghițit apă, la câțiva metri mai încolo e o groapă de 2-3 metri. Inconștienți. Cum să-ți bagi copilul pe steagul roșu când e interzis. Vine un val, îl dă peste cap, se întoarce colacul, a căzut din colac, nu-l mai găsești, e copil.

Reporter: Ce a spus când i-ați explicat asta?

Cristian Păun, salvamar: Că știe el ce face, că e copilul lui.

Pe litoralul românesc, steagul roșu interzice complet scăldatul.

"Lumea trage la răcoare, ce să zicem, nu-i voie, dar insistă", a spus un turist.

Se estimează că peste 230 de mii de turiști au fost în acest weekend pe litoral.

Andreea Filip

Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile

Like