Complicele lui Gheorghe Dincă vrea să rămână în arest, pentru că nu are bani să meargă acasă (Video)
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în judecată în stare de arest preventiv, se află la Tribunalul Olt, pentru verificarea măsurilor preventive. În timp ce Dincă a cerut să fie plasat în arest la domiciliu, complicele lui vrea să rămână în arest.
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în judecată în stare de arest preventiv, se află la Tribunalul Olt, pentru verificarea măsurilor preventive. În timp ce Dincă a cerut să fie plasat în arest la domiciliu, complicele lui vrea să rămână în arest.
Acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, în locuinţa sa din Caracal, Gheorghe Dincă le-a cerut, astăzi, magistraţilor Tribunalului Olt să-l plaseze în arest la domiciliu şi să nu mai fie acuzat de omor - în cazul Luizei-, şi viol - în cazul Alexandrei.
În schimb, complicele lui Dincă, Ştefan Risipiţeanu, a cerut să rămână în arest, pentru că nu are bani să meargă acasă.
Ştefan Risipiţeanu, acuzat că a violat-o pe Luiza
Ştefan 'Fane' Risipiţeanu a fost arestat preventiv în 28 noiembrie 2019, după o decizie a Tribunalului Bucureşti.
Risipiţeanu este acuzat de procurorii DIICOT că, în ziua în care Gheorghe Dincă a răpit-o pe Luiza, l-a surprins pe acesta în curtea casei sale, în timp ce fata era sechestrată în maşină.
Astfel, Risipiţeanu i-ar fi cerut lui Dincă să îl lase să o violeze pe Luiza, iar acesta ar fi acceptat.
"În fapt, la data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce inculpatul Dincă Gheorghe a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe victima Melencu Mihaela Luiza, ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism.
La explicațiile oferite de către inculpatul Dincă Gheorghe în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Melencu Mihaela Luiza.
În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul Dincă Gheorghe a fost de acord.
Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheorghe, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate", a declarat Giorgiana Hosu, procurorul-şef adjunct al DIICOT.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰