Strivit până la moarte sub o roată, după ce a căzut din tractor. Un bărbat de 52 de ani din Alba şi-a pierdut viaţa
Un bărbat de 52 de ani din localitatea Şona, Alba a murit după ce a fost strivit de roata unui tractor. Bărbatul ar fi pierdut controlul şi a căzut din vehicul după care a rămas prins sub roată. Medicii nu au mai putut face nimic.
Sursa citată arată că poliţiştii din Blaj au fost sesizaţi duminică, în jurul orei 3,00, cu privire la faptul că pe DJ 107 V, pe raza localităţii Şona, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime omeneşti.
"Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că un bărbat de 52 de ani, din comuna Şona, în timp ce conducea un tractor, pe un sector de drum pietruit, a pierdut controlul asupra acestuia, moment în care ar fi căzut din tractor şi ar fi fost accidentat de roata acestuia. În urma evenimentului, conducătorul tractorului a decedat", se menţionează în comunicatul menţionat.
Potrivit IPJ Alba, cercetările în acest caz sunt continuate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰