Video Studiu: Ce efecte dezastruoase poate avea telefonul dat copiilor sub 13 ani. Creierul, distras de la realitate
Nu le daţi copiilor sub 13 ani telefoane altfel pot ajunge adulţi depresivi, predispuşi la gânduri suicidare! Sunt rezultatele celui mai recent studiu internaţional, care vizează impactul pe care îl pot avea funcţiile telefonului mobil asupra creierului unui copil în dezvoltare. Psihologii sfătuiesc părinţii să găsească mai multe activităţi în "viaţa reală" pentru copiii lor.
Unul din trei părinţi români recunoaşte că le-a permis accesul la telefonul mobil copiilor încă de la vârsta de 5 ani. Specialiştii au sesizat că utilizarea unui telefon înainte de vârsta de 13 ani, cu acces la aplicaţii mobile, poate avea efecte dezastruase mai târziu. Femeile, de exemplu, ajunse la maturitate, cu vârsta între 18 şi 24 de ani, pot dezvolta mai des gânduri de suicid, iar bărbaţii o stimă de sine mai scăzută.
"Săptămâna trecuta chiar i-am dat telefonul. Trei ani (n.r. vârsta copilului). Am zis că-i dau jocuri educative şi deja a învăţat în două zile să intre, să iasă din jocuri", a declarat un părinte.
Psihologii cred că mulţi părinţi le dau copiilor telefoanele din comoditate.
Efectele pot fi dezastruase
"La 12, 13, 14 ani se formează această structură de început de imagine de sine. Cum să se formeze o imagine stabilă când tu primeşti o informaţie falsă la vârsta de 12 ani sau mai puţin şi ai acces la elemente de pornografie la care nu s-ar gândi nimeni şi elemente de gaming, jocuri online, cazino", a explicat Radu Leca, psiholog.
Specialiştii spun că universul virtual poate crea dependenţă la fel ca zahărul, de exemplu.
"Este posibil ca acel creier să nu facă diferenţa dintre imaginaţie şi realitate. Dacă eu primesc validare în cadrul unui joc îmi creşte stima de sine. E posibil dacă nu-mi fac patul şi nu fac curăţenie, având 17-18 ani nu o să primesc steluţe, ci dimpotrivă, poate un reproş, o restricţie şi atunci eu o să simt frustrare. Normal că o să mă duc în mediul online", a explicat Gina Chiriac.
Aletrnativa ar fi activităţi în viaţa reală. Copiii vor renunţa mai uşor la smartphone dacă au ceva mai bun de făcut. Taberele, ieşirile în natură sau întâlnirile cu prietenii pot fi cele mai bune variante.
"Prietenia este instrumentul cel mai valoros în perioada copilăriei.Copii de până în 12 ani pot avea un telefon pentru urgenţe, dar care să nu fie un smartphone", a declarat Gabriela Maalouf, consilier şcolar.
Vârsta medie la care părinții românni le dau copiilor propriul smartphone este 8 ani, arată studii recente .
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰