Video Sute de oi găsite moarte, aruncate la groapa de gunoi din Babadag. O boală extrem de contagioasă a ucis peste 1.000 de animale, în doar două zile
Focar de infecţie în Judeţul Tulcea! Sute de oi au fost găsite moarte la groapa de gunoi din Babadag. La faţa locului a ajuns de urgenţă o echipă de procurori, însoţită de inspectorii de la DSP, DSV, dar şi de la Garda de Mediu. Se pare că leşurile ar proveni de la o fermă, însă câteva zeci de oi ar fi aparţinut unor gospodării private. Întreaga zonă a fost izolată, iar în urma probelor prelevate de poliţişti au apărut şi primele rezultate.
Cei care au dat alarma au fost chiar localnicii, deranjaţi de mirosul insportabil. Autorităţile s-au deplasat la locul indicat, unde au descoperit cu stupoare cadavrele oilor, dar şi mai multe resturi incendiate. Focarul ar fi pornit, spun reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare, de la o fabrică din Baia. În doar două zile au murit peste 1000 de capete.
Focar de infecţie la groapa de gunoi din Babadag. Sute de oi au fost găsite moarte
Inspectorii au sigilat zona şi au verificat fiecare centimetru pentru a dezgropa toate ovinele moarte, apoi au recoltat şi probe. Primele rezultate însă arată că animalele ar fi suferit de pasteureloza bovină, o boală extrem de contagioasă. Autorităţile au descoperit că ovinele purtau crotali, dispozitive care ajută la identificarea lor. O anchetă este acum în plină desfăşurare.
Mitică Tuchilă, şeful DSVSA Tulcea: Să vedem ale cui sunt oile, de ce le-au aruncat acolo şi bineînţeles, pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare vor fi sancţionati conform legii.
Potrivit medicilor veterinari, bacteria se dezvoltă în organismul animalelor în special la temperaturi ridicate. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru abandonarea ilegală a deşeurilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰