Primele imagini cu tabloul de Picasso dezgropat în Tulcea (Video)
Scriitorul Frank Westerman, cel care a însoţit-o pe scriitoarea de origine română Mira Feticu în aventura care a scos la iveală tabloul de Picasso ascuns în Tulcea, a postat primele imagini cu desenul marelui pictor.
Scriitorul Frank Westerman, cel care a însoţit-o pe scriitoarea de origine română Mira Feticu în aventura care a scos la iveală tabloul de Picasso ascuns în Tulcea, a postat primele imagini cu desenul marelui pictor.
În înregistrare apar mai mulţi criminalişti români, care îi fac poze operei dezgropate de sub un copac, în satul Greaca, din Tulcea.
Reamintim că o operă aparţinând pictorului Pablo Picasso, furată în 2012 în "jaful secolului" şi descoperit sub un copac de scriitoarea de origine română Mira Feticu, în urma unui pont, a fost găsit pentru că persoana care îl păzea de 6 ani de zile în satul Greci, din Tulcea, în fiecare zi, s-a săturat să-l mai păzească.
Mira Feticu a primit o scrisoare anonimă
Mira Feticu a primit o scrisoare, în care o persoană anonimă spunea că s-a săturat să tot păzească opera de artă şi vrea ca povestea să ia sfârşit.
"Am primit pe adresa mea de serviciu, pe 6 noiembrie, am primit un plic, în care era un text de 10 proproziţii, în care cineva spune că s-a săturat să păzească tabloul şi vrea ca povestea să ia sfârşit. În acelaşi timp erau ataşate şi două fotografii ale locului unde tabloul ar fi îngropat. Am sunat poliţia olandeză, poliţistul a spus că o să mă sune înapoi şi nu m-a sunat. Atunci, m-am gândit că e de datoria mea să fac ceva. M-am deplasat în România, pentru a verifica dacă informaţiile sunt adevărate, împreună cu un scriitor olandez. Am sunat o cunoştintă în România şi l-am rugat să ne ducă până în locul specificat în scrisoare. Pe drum am cumpărat doi hârleţi, ne-am gândit că va trebui să săpăm adânc. Am ajuns acolo, am urmat indicaţiile, care au fost extrem de clare. Am găsit un pachet învelit în plastic. Acolo era tabloul. Încă nu ştim dacă este afectat de vreme, fiind îngropat, sau dacă este autentic. Totuşi, se vede cu ochiul liber că nu a fost protejat", a declarat, pentru Observator.tv, scriitoarea Mira Feticu.
Tabloul de Picasso urmează să fie expertizat de specialişti, pentru a demonstra dacă este sau nu un original.
Poliţia confirmă preluarea operei de artă
"Aseară, două persoane, de cetățenie olandează, s-au prezentat la Amabasada Olandei, din București, cu un tablou. Acestea au precizat faptul că au găsit tabloul, îngropat, în județul Tulcea, ca urmare a informațiilor cuprinse într-o scrisoare anomină, pe care au primit-o. Atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunțat autoritățile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice). De asemnea, menționăm că tabloul a fost predat autorităților române, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie trimis Muzeului de Artă a României, pentru a fi expertizat", au precizat oficialii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰