Tânăr de 18 ani, beat şi fără permis, a pierdut controlul volanului şi a rupt un semafor electric, în Mehedinţi. O persoană a fost rănită
Un tânăr de 18 ani, fără permis şi sub influenţa alcoolului, a intrat cu maşina într-un semafor electric pe care l-a rupt. O persoană a fost rănită. Incidentul a avut loc în municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Potrivit IPJ Mehedinţi, după impact, tânărul a părăsit autoturismul şi locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor.
"Un tânăr de 18 ani, din comuna Brezniţa-Ocol, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecţia cu strada Şincai, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a intrat în coliziune cu un semafor electric, care în urma impactului s-a rupt şi a căzut peste un autoturism parcat regulamentar. După impact, conducătorul auto a părăsit autoturismul şi locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor. Din verificările efectuate de poliţişti, tânărul a fost identificat, stabilindu-se că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul i-a fost încredinţat de un bărbat de 32 de ani, care cunoştea faptul că nu poseda permis de conducere", informează IPJ Mehedinţi.
Un bărbat de 32 de ani a fost rănit
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
- „Andrei, să ne ierți că nu am făcut nimic pentru tine". Adolescentul ucis de propriu tată în Vaslui învăța...
- Accident mortal, în judeţul Buzău. Adolescent de numai 15 ani, spulberat de un şofer beat
- "E prima dată când îl văd beat". Vesel, cu şampania în mână, Putin acuză Ucraina că a început prima atacurile
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 32 de ani, din comuna Brezniţa-Ocol, pasager în autoturism, acesta fiind transportat la spital. De asemenea, tânărul a prezentat poliţiştilor certificatul de înmatriculare al autoturismului având dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice falsă.
Faţă de tânărul de 18 ani se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar faţă de bărbatul de 32 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul unei persoane despre care se cunoaşte că nu poseda permis de conducere.
- Articol realizat cu ajutorul informaţiilor oferite de reporterul Observator Cristina Oprea -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰