Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânăr din Cluj, prins cu droguri la examenul auto. Odată cu buletinul, i-a dat din greșeală polițistului și pungulița cu praf alb

În loc să încheie proba traseului pentru a obţine permisul de conducere, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Cluj a ajuns să dea proba de sânge la IML, după ce s-a dat singur de gol că a consumat substanţe interzise. 

de Alex Prunean

la 31.10.2023 , 16:31

Totul s-a întâmplat ieri dimineață, în timp ce tânărul în vârstă de 20 de ani susținea proba de condus a examenului pentru obținerea permisului categoria C.

Odată cu buletinul a scos, din greșeală, și praful alb

Imediat după ce a urcat în camion, polițistul examinator i-a cerut acestuia buletinul, pentru a se identifica. Numai că din buzunarul interior al gecii, băiatul a scos, odată cu buletinul, și o punguliță cu un praf alb, pe care, din greșeală, i-a înmânat-o polițistului. Examinatorul și-a dat seama că ceva nu este în regulă, a oprit proba și și-a chemat în sprijin colegii de la Rutieră. 

Vezi și

Primul lucru pe care l-au făcut agenții a fost să-l testeze cu aparatul drugtest care, evident, a ieșit pozitiv. Proba de praf alb a fost ridicată de polițiști și dusă la analiză, iar tânărul a fost dus la IML pentru a i se recolta și probe de sânge. I s-a întocmit dosar penal și va ajunge mâna celor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO)

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Tânăr din Cluj, prins cu droguri la examenul auto. Odată cu buletinul, i-a dat din greșeală polițistului și pungulița cu praf alb