Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tânăr din Gorj care şi-a bătut rivalul în dragoste a fost reţinut o clipă de poliţiştii care au greşit mandatul

Un tânăr din Gorj care şi-a bătut rivalul în dragoste a fost reţinut o clipă de poliţiştii care au greşit mandatul. Practic, tânărul a stat nelegal în arest, pentru că agenţii care l-au ridicat au scris greşit actul de reţinere.

de Redactia Observator

la 27.02.2019 , 08:49

Tânărul are 20 de ani Un tânăr din Gorj care şi-a bătut rivalul în dragoste a fost reţinut o clipă de poliţiştii care au greşit mandatul - Gorj Domino

Un tânăr din Gorj care şi-a bătut rivalul în dragoste a fost reţinut o clipă de poliţiştii care au greşit mandatul. Practic, tânărul a stat nelegal în arest, pentru că agenţii care l-au ridicat au scris greşit actul de reţinere.

Un ofițer din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale a Poliției Motru l-a dus în arestul IPJ Gorj pe un tânăr de 20 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în baza unei ordonanțe de reținere care a expirat înainte ca acesta să pășească în beciul poliției, scrie Gorj Domino.

Mai mulți tineri au fost implicați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un scandal, care a avut loc în zona Casei de Cultură din Motru. Practic, s-au confruntat două găști, în urma unui conflict dintre doi tineri care-și disputau aceeași fată. 

Articolul continuă după reclamă

Ovidiu Edward Giurgi, 20 de ani, l-a lovit cu o bâtă din lemn, în zona capului, pe un tânăr de 17 ani, provocându-i leziuni traumatice. Minorul a ajuns la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Pe acelaşi subiect

Poliția a fost anunțată după o oră și jumătate de la momentul scandalului, iar a doua zi, sâmbătă, poliția a început cercetările în acest caz, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, acuzația fiind de lovire sau alte violențe.

Cazul a fost preluat de subinspectorul Cristian Bogdan Dochian care, după patru zile, a decis reținerea lui Ovidiu Edward Giurgi și a apreciat că măsura preventivă este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, fiind proporțională cu gravitatea acuzației aduse.

Astfel, printr-o ordonanță, subinspectorul Dochian a dispus reținerea lui Giurgi, pentru 24 de ore, "începând de la data de 26.02.2019, ora 15,00, până la data de 26.02.2019, ora 15,00".

Din document se înțelege că măsura reținerii a expirat în momentul în care a fost emisă ordonanța, susține Victor Cristian Dumitrică, avocatul tânărului, care consideră reținerea abuzivă și nelegală. "Reținerea este evident abuzivă și nelegală pentru că, de regulă, reținerea se dispune pe 24 de ore. După cum se poate observa în ordonanță a fost menționată perioada reținerii de la 26.02.2019, orele 15,00, până la aceeași dată, 26.02.2019, orele 15,00. Practic ordonanța a expirat în momentul în care a fost emisă.

Clientul meu nu putea fi dus în arest câtă vreme nu are un mandat, iar mandatul trebuie dispus în baza acestei ordonanțe, dar, conform acesteia, el trebuia să stea o singură clipă în arest. Acesta nu este o eroare materială, adică o greșeală care să poată fi interpretată, când vorbim despre măsuri preventive. Greșelile din dispozitivul ordonanței, cum este acesta, e o greșeală substanțială, iar ea nu poate fi remediată pe calea erorii materiale.", a afirmat avocatul.

Cristian Dumitrică spune că a încercat să facă demersurile legale la procurorul de caz pentru a desființa ordonanța, însă după orele 16,00 nu a mai găsit pe nimeni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru.

Avocatul a ținut să precizeze că se va adresa CEDO, în acest caz, pentru privarea nelegală de libertate a clientului său. "Din punctul meu de vedere, omul ăsta e reținut și va rămâne peste noapte în Arestul IPJ Gorj, în baza unei ordonanțe nelegale. Voi depune plângere împotriva acestei ordonanțe care va fi soluționată abia mâine (astăzi, 27 februarie – n.r) și, în termen de 6 luni, ne vom adresa Curții Europene a Drepturilor Omului pentru privare nelegală de libertate.", a conchis avocatul Dumitrică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Un tânăr din Gorj care şi-a bătut rivalul în dragoste a fost reţinut o clipă de poliţiştii care au greşit mandatul