Tânăr lovit de tren în Voluntari, în timp ce vorbea la telefon
Tragedie pe o cale ferată din oraşul Voluntari, lângă Capitală! Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de tren, în timp ce vorbea la telefon. Zona este frecventată zilnic de copiii şi tinerii din zonă, care pot ajunge acolo doar printr-un gang.
Tragedie pe o cale ferată din oraşul Voluntari, lângă Capitală! Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de tren, în timp ce vorbea la telefon. Zona este frecventată zilnic de copiii şi tinerii din zonă, care pot ajunge acolo doar printr-un gang. Oamenii spun că locul este periculos şi se plâng că se luptă să închidă accesul de peste un deceniu.
Băiatul se afla lângă calea ferată, împreună cu două prietene. Acestea susţin că, într-un moment de neatenţie, tânărul s-a întors şi, fiind prea aproape de şine, trenul l-a lovit din plin. Din spusele martorilor, vorbea la telefon, iar de aceea nu a putut fi atent la trenul care se apropia cu viteză. Această neatenţie i-a fost fatală.
Astăzi urma să susţină examenul pentru obţinerea permisului.
Martorii povestesc că cei mici se joacă des în această zonă. Şi tinerii îşi petrec timpul aici. O alee îngustă îi ajută să ajungă direct la calea ferată.
Mai mult, spun oamenii, chiar viceprimarul din Voluntari a locuit la numai câteva case distanţă, deci situaţia nu îi este deloc străină. Cu toate acestea, nimeni nu a luat măsuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰