Observator » Evenimente » Tânăr nervos din Galați, calmat cu spray lacrimogen de un poliţist

Tânăr nervos din Galați, calmat cu spray lacrimogen de un poliţist

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.05.2020, 08:31 | Modificat la 03.05.2020, 15:03

În febra izolării avem ziua şi scandalul. Cu nervii întinşi la maximum, tot mai mulţi români ignoră şi restricţiile de circulaţie şi autoritatea poliţiştilor.

  • Bărbatul a fost încătuşat şi dus la secţie.
  • S-a ales şi cu două amenzi.

Cel mai recent caz vine din Galaţi, unde, în doar câteva minute, o discuţie dintre un tânăr şi un agent a escaladat într-o confruntare corp la corp.

În videoclipul prezentat mai sus vedeţi momentul culminant al unui scandal care dura deja de minute bune.

S-a întâmplat aseară, în Galaţi, când, un echipaj de poliţie care patrula printre blocuri, a găsit mai mulţi tineri adunaţi într-o scară de bloc. Vizita musafirilor în uniformă nu a fost apreciată.

Articolul continuă după reclamă

Un tânăr de 32 de ani este cel mai nemulţumit de prezenţa şi pretenţia poliţiştilor de a se sparge gaşca.

Poliţistul a folosit spray-ul lacrimogen atunci când tânărul l-a apucat de mână. Bărbatul a fost apoi încătuşat şi dus la secţie. S-a ales cu două amenzi.

Prima de 5.000 de lei, pentru că nu locuia în blocul în care a fost găsit, iar prezenţa lui acolo era nejustificată. Şi a doua de 1.500 de lei, pentru că a refuzat legitimarea. 

Pe acelaşi subiect