Observator » Evenimente » Panică într-un club din Constanța după ce un tânăr a început să tragă cu un pistol

Panică într-un club din Constanța după ce un tânăr a început să tragă cu un pistol

pistol club constanta Panică într-un club din Constanța după ce un tânăr a început să tragă cu un pistol - Arhivă
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.12.2018, 10:07 | Modificat la 02.12.2018, 10:08

A fost panică, în această dimineață, într-un club din Constanța, după ce un tânăr de 28 de ani a tras cu un pistol tip airsoft.

A fost panică, în această dimineață, într-un club din Constanța, după ce un tânăr de 28 de ani a tras cu un pistol tip airsoft.

Totul s-a întâmplat, în jurul orei 06.00, într-un club din Constanța, acolo unde un tânăr de 28 de ani, din Medgidia, înarmat cu un pistol tip airsoft a început să tragă în timp ce se afla la toaletă.

Un martor a sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție.

Articolul continuă după reclamă

"Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Medgidia, a folosit in toaleta unui club din municipiul Constanța un pistol tip airsoft, trăgând un foc, fara a fi înregistrate pagube materiale sau victime", se arată într-o informare a IPJ Constanța.

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe tânărul din Medgidia, care se afla într-o stare avansată de ebrietate.

Suspectul a fost condus la sediul secției de Poliție, acolo unde a fost audiat și amendat cu 5.000 de lei.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, polițiștii i-au confiscat pistolul airsoft.