Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânărul care a ucis-o pe Beatrice, poliţista de 23 de ani care se întorcea spre casă, spune că i-a alunecat maşina într-o curbă: "Nu ştiu ce era pe jos"

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier în judeţul Botoşani, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un autoturism care a pătruns pe contrasens. În momentul producerii evenimentului rutier, tânăra era în timpul liber şi se îndrepta spre casă.

de Redactia Observator

la 20.12.2024 , 13:38

Accidentul de circulaţie din noaptea de joi spre vineri în urma căruia a murit o poliţistă în vârstă de 23 de ani a fost produs de un tânăr de 22 de ani din judeţul Suceava, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri fac în acest caz cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

"În noaptea de 19 spre 20 decembrie a.c., pe drumul european DE 58, în afara localităţii Cotu, s-a produs un accident de circulaţie a cărei victimă a fost agent de poliţie Beatrice Bracău, de 23 de ani. Din primele verificări a reieşit faptul că un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Suceava ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu alt autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din oraşul Flămânzi. În urma impactului tânăra de 23 de ani, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi, a decedat. Conducătorul auto, de 22 de ani, a fost testat alcoolscopic şi pentru depistarea substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative", a precizat oficialul IPJ.

Vezi și

Şoferul de 22 de ani a scăpat controlul volanului după o curbă

Pe acelaşi subiect

"A intrat într-o curbă deosebit de periculoasă, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a impactat frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus. A rezultat decesul unei persoane. Agent de poliţie în cadrul IPJ Botoşani", spune Teodor Orhei, Poliţa rutieră.

Şofer vinovat: A alunecat.

Reporter: Dar era tot drumul aşa alunecos cu mâzgă?

Şofer vinovat: În mare parte. Nu ştiu ce era pe jos.

"Am vorbit cu ei cu câteva minute înainte. Ei merg încet. Şi am spus fiţi atenţi, că e noapte, e mâzgă. Este cu ceva dat pe asfalt pentru gheaţă, dar se face o mâzgă, când e umiditate, aluneci ca pe gheaţă", spun părinţii şoferului vinovat

Impactul a fost extrem de violent, ambele maşini fiind distruse în totalitate. Din cauza forței coliziunii, autoturismul condus de tânără a fost proiectat pe celălalt sens şi a ajuns în şanţul de pe marginea străzii. Echipajele medicale, care au intervenit de urgenţă la faţa locului, au încercat aproape o oră să o resusciteze pe tânără, însă, din păcate, nu au reuşit să îi salveze viaţa.

Beatrice Bracău a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina în luna octombrie 2022 şi îşi desfăşura activitatea în cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi. În timpul producerii accidentului aceasta se afla în timpul liber şi se îndrepta spre casă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Urmăriţi în aceste zile ce se întâmplă pe scena politică?
Observator » Evenimente » Tânărul care a ucis-o pe Beatrice, poliţista de 23 de ani care se întorcea spre casă, spune că i-a alunecat maşina într-o curbă: "Nu ştiu ce era pe jos"