Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tărâm de poveste la Comic Con de la Romexpo. După un an de pauză, mii de participanți s-au înghesuit la porţile convenţiei

După un an de pauză s-a întors Comic Con, cea mai mare convenţie din Europa de Est şi Centrală dedicată benzilor desenate, filmelor şi jocurilor pe calculator. Mii de oameni au participat, dar nu oricum, ci costumaţi în personajele lor favorite. Vizitatorii au avut ocazia şi să stea de vorbă cu actori cunoscuţi precum Itziar Ituno, din Casa de Papel sau Ed Westwick din Gossip Girl.

de Andre Rotaru

la 29.08.2021 , 21:55

Timp de 4 zile, Romexpo s-a transformat într-un tărâm de poveste, cu personaje scoase din filme sau jocuri pe calculator. Cristina are 31 de ani şi în timpul săptămânii lucrează într-un departament de resurse umane. În weekend e cosplayer.

Cristina, cosplayer: ”Personajul meu este Naftalia din The Rising of the Shield Hero. Este un anime super-drăguţ. Este super şi aveam nevoie de asta şi încurajez pe oricine şi-ar dori vreodată să încerce”.

Andra, reprezentant Comic Con: ”Cosplay este practic costume player. Înseamnă să te costumezi într-un personaj preferat. Să îi imiţi gestica sau să îi ştii acele cuvinte cheie sau fraze care l-au făcut celebru”.

Vezi și

Levi şi Maria au muncit săptămâni întregi la costumele lor. Levi, 19 ani: ”Eu sunt Eivor din Assassin's Creed Valhalla”. Maria, 18 ani: ”Eu sunt ciupercuţa ei. Stau şi o ajut în luptă şi o vindec dacă se răneşte. În rest, stau într-o pădure şi fac prăjituri”.

Pe acelaşi subiect

Alţii au fost atenţi la cheltuieli.

Stefan, 18 ani: ”Sunt personajul Rave din Apex Legends. Sunt un cosplayer care improvizează foarte mult. Acesta e făcut din lemn. L-am tăiat cu fierăstrăul electric. Aici am improvizat din nişte şosete”.

După un an de pauză forţată de pandemie, mii de oameni s-au înghesuit la porţile convenţiei.

Andra, reprezentant Comic Con: ”Deşi a fost o ediţie atipică, oamenii au înţeles foarte bine că trebuie să respectăm nişte reguli. Pandemia nu le-a distrus în vreun fel buna dispoziţie”.

Cei care nu au venit costumaţi, au urmărit sesiunile de întrebări şi răspunsuri cu actorii preferaţi, şi-au făcut poze sau au luat autografe de la personaje celebre. Alţii s-au distrat în zona de gaming.

Marius Radu, organizatorul zonei de gaming: ”Sunt jocuri precum counter strike, legendarul counter strike, minecraft sau fifa, simulatorul de fotbal atat de popular”

La ultima ediţie Comic Con organizată în România, în 2019, au participat aproximativ 52.000 de persoane.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tărâm de poveste la Comic Con de la Romexpo. După un an de pauză, mii de participanți s-au înghesuit la porţile convenţiei