Targ de ambarcatiuni de lux la Romaero: Barca anului 2013 poate ajunge pana la 50.000 de euro!
Vacanta, relaxare, mare si lux asa s-ar putea descrie imaginea de ansamblu a targului de la Romaero. Ambarcatiuni de ultima generatie din fibra de sticla dar si gonflabile, yacht-uri dar si barci de lemn, toate sunt expuse la Targul Nautic.
Si daca nu aveti cateva zeci de mii de euro la saltea ca sa plecati acasa cu un asemenea vas.puteti totusi sa va urcati la bord pentru cateva minute.
Zeci de ambarcatiuni, de toate marimile, facute din fibra de sticla, otel sau lemn, cu motor sau cu vele. Toate la un loc. Un lucru e cert. E greu de ales. Pretul ramane criteriul.
42.600 de euro este pretul unei astfel de "garsoniere mobile", sa-i spunem. Totusi, daca vreti sa va lansati pe mare cu o astfel de ambarcatiune, va este necesar si pachetul de lansare de apa, in valoare de 450 de euro. Daca ar fi sa bifam si toate extra-optiunile, pretul ar urca undeva la 50.000 de euro. Putin, insa, daca stam sa ne gandim ca vorbim despre barca anului 2013.
Cei care nu sunt atat de pretentiosi pot opta pentru ambarcatiuni mai putin costisitoare. De exemplu o barca executata din lemn de mahon, dupa un proiect romanesc care are un pret de pornire de 15.500 de euro.
La expozitie sunt prezenti cei mai importanti dealeri si producatori de ambarcatiuni din tara dar si expozanti din Bulgaria sau Ungaria. Si Ivan Patzaichin, fostul campion olimpic a prezentat o creatie proprie, "Lotca turistica", o ambarcatiune eco.
La Salonul Nautic International din Bucuresti sunt expuse iaht-uri de mari dimensiuni, caiace, ambarcatiuni gonflabile si de pescuit, veliere, barci cu motor dar si accesorii, echipamentele nautice sau articolele vestimentare. Pasionatii pot vizita expozitia pana duminica, la ora 20:00.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰