Video Tatăl și fiul găsiți morți în Timișoara erau "clienți" vechi de-ai polițiștilor, fiind suspectați în mai multe dosare de furt
Descoperire macabră într-un bloc din Timişoara. Un tată şi fiul său au fost găsiţi morţi, în apartamentul lor. Bărbatul, care are 46 de ani era spânzurat, iar tatăl lui avea o lovitură puternică la cap. Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească în urma necropsiilor ce s-a întâmplat exact.
Pentru moment, se merge pe o crimă urmată de sinucidere.
Ambii bărbați erau "clienți" vechi de-ai polițiștilor, fiind suspectați în mai multe dosare de furt, iar între ei erau mai mereu certuri, majoritatea pornite din cauza banilor.
Fiul avea o pasiune pentru jocurile de noroc
Se pare că bărbatul de 46 de ani avea și o pasiune pentru jocurile de noroc și îi lua pensia bătrânului. De aici și scandalurile dintre ei. Vecinii povestesc că, de câteva zile, pe scara blocului, dar și în apartamente, se simțea un miros înțepător. Tocmai de aceea, au sunat la 112, pentru că mirosul venea din apartamentul celor doi.
- Femeia care a murit într-o scară de bloc din București ar fi fost incendiată de propriul nepot. Crima a fost...
- Tată și fiu, găsiți morți într-un apartament din Timișoara. Primul zăcea fără suflare pe canapea, al doilea...
- "Am ieşit că m-am înfricoşat". Mama a fost înjunghiată, iar fiica de 14 ani bătută. Vecinii povestesc cum...
Echipajele de ambulanță și polițiștii sosiți la fața locului au intrat în apartament și au făcut descoperirea macabră. Bărbatul de 46 de ani era spânzurat în baie, iar tatăl său era întins pe o canapea, acoperit cu mai multe pături și haine și avea o lovitură puternică la cap.
În acest caz, au fost ridicate trupurile bărbaților, pentru a fi transportate la Institutul de Medicină Legală, acolo unde a fost făcută necropsia și se așteaptă din moment în moment rezultatele. Din primele date, este posibiul ca fiul să-și fi omorât tatăl, apoi, cuprins de remușcări, să se fi spânzurat.
A fost deschis un dosar penal in rem pentru omor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰