Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Te iau cu ranga. Dacă nu-ţi dau, mă duc la puşcărie zece ani". Bărbat lovit în cap cu toporul, în faţa unei săli de păcănele din Timişoara

Reglare de conturi în faţa unei săli de jocuri de noroc din Timişoara. Un bărbat de 41 de ani a fost lovit în cap cu toporul de un tânăr de 23 de ani, după o ceartă aprinsă. În urma atacului brutal, victima a ajuns la spital cu răni grave, deşi iniţial refuzase transportul la unitatea medicală. Atacatorul, în schimb, a dat bir cu fugiţii, iar potrivit unor surse, bărbatul ar fi părăsit deja ţara. 

de Redactia Observator

la 11.08.2024 , 08:34

Totul s-a întâmplat la Timişoara, în miez de noapte. După ce timp de câteva ore şi-au aruncat cuvinte grele, la un moment dat s-au gândit să rezolve problema bărbăteşte, în faţa sălii de jocuri de noroc. Acolo cei doi bărbaţi au continuat cearta, iar la scurt timp, tânărul de 23 de ani pare că vrea să aplaneze conflictul, aşa că pleacă acasă. Totul ia însă o întorsătură dramatică atunci când, după puţin timp tânărul revine, înarmat cu un topor şi se năpustește asupra bărbatului de 41 de ani, pe care îl loveşte cu sânge rece. 

"Ai vorbit la adresa mea urât. A vorbit la adresa  mea urât? Da! A fugit acasă după topor. şi a venit să îmi dea mie pe nevăzute. Mi-ai dat una în cap şi m-ai ameţit, într-adevăr. Curge sânge din capul meu. Mi-ai dat una în cap şi la coastă", povesteşte victima.

Reglare de conturi în faţa unei săli de păcănele din Timişoara

Vezi și

Deşi a fost lovit brutal de către rivalul său, bărbatul se ridică cu ultimele puteri pentru a-i aplica acestuia o corecţie soră cu moartea, numai că, în tot acest timp, atacatorul dăduse bir cu fugiţii. La scurt timp, îşi fac apariţia echipajele de salvare, însă victima refuză transportul la spital. Este convins ulterior de medici, însă nu înainte de-ai pune gând rău atacatorului. 

"Nu m-ai mierlit! Trăiesc! Mi-ai dat cu toporul pe nevăzute, că nu ai fost bărbat să dai cu pumnul, eu când pun mâna pe tine, ştii cu ce te iau? Nu cu toporul. Te iau cu ranga. Dacă nu-ţi dau, mă duc la puşcărie zece ani", spune victima. 

Deşi poliţiştii au reuşit să-l identifice pe atacator cu ajutorul camerelor de supraveghere şi al martorilor, bărbatul este căutat de agenţi în continuare, iar potrivit unor surse, se pare că individul ar fi fugit din ţară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Te iau cu ranga. Dacă nu-ţi dau, mă duc la puşcărie zece ani". Bărbat lovit în cap cu toporul, în faţa unei săli de păcănele din Timişoara