Telefonul Luizei a fost folosit, noaptea trecută, pe WhatsApp
Telefonul Luizei Melencu, fata în vârstă de 18 ani, din Dioşti, care ar fi fost răpită şi ucisă de criminalul în serie Gheorghe Dincă, a fost folosit, noaptea trecută, pe WhatsApp.
Telefonul Luizei Melencu, fata în vârstă de 18 ani, din Dioşti, care ar fi fost răpită şi ucisă de criminalul în serie Gheorghe Dincă, a fost folosit, noaptea trecută, pe WhatsApp.
La ora 00.56, numărul de telefon al Luizei, respectiv contul de WhatsApp, a ieşit din două grupuri în care se aflau colegii de la liceu.
Colegii fetei au rămas uimiţi atunci când au văzut că 'Luiza a ieşit' din cele două grupuri.
Astfel, colegii au sunat-o pe mama Luizei şi au anunţat-o că telefonul Luizei a fost activ, noaptea trecută, pe WhatsApp, iar contul a fost scos din grupuri.
Colegii au mai explicat că până noaptea trecută, contul de WhatsApp al Luizei nu mai fusese deschis de pe 14 aprilie 2019, dată la care Luiza Mihaela Melencu a dispărut fără urmă.
Telefonul Luizei, folosit timp de câteva minute pe WhatsApp pe 15 august 2019
Rudele Luizei i-au înştiinţat pe procurorii DIICOT cu privire la ce s-a întâmplat noaptea trecută.
Totuşi, este clar că o persoană a avut acces la telefonul sau cartela Luizei.
Luiza Mihaela Melencu a dispărut pe 14 aprilie 2019, atunci când a plecat din comuna Dioşti la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.
La întoarcere, Luiza a făcut autostopul şi ar fi fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă.
Criminalul din Caracal a recunoscut că a ucis-o pe Luiza şi i-a ars cadavrul într-un butoi, la fel cum a procedat şi cu Alexandra Măceşanu, şi apoi i-a ascuns rămăşiţele într-un sac pe care l-a îngropat într-o pădure din apropiere.
Rămăşiţele au fost găsite de anchetatori, iar în prezent se află la expertiză la Bucureşti.
Până în prezent a fost efectuată doar expertiza antropologică care a stabilit că rămăşiţele aparţin unei fete cu vârsta între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu.
Anchetatorii aşteaptă rezultatele testelor ADN pentru a confirma că rămăşiţele aparţin Luizei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰