Video Timişoara, capitala europeană a Culturii. Peste 130 de evenimente, pregătite doar în acest weekend: sunt aşteptaţi peste 16.000 de turişti
Se anunţă un weekend vibrant la Timişoara. Oraşul de pe Bega, desemnat Capitala europeană a Culturii, dă startul unei serii de evenimente menite să atraga turişti din toate colţurile lumii.
Sunt peste 130 de evenimente pregătite de organizatori doar în acest weekend. Cele mai multe sunt evenimente de stradă. Este vorba despre expoziţii de stradă, spectacole de stradă, acrobaţii, instalaţii de lumini sau plante şi, bineînţeles, foarte multe concerte în Piaţa Unirii. Se va auzi muzică jazz, muzică underground şi chiar lăutărească.
Se aşteapta ca în acest weekend să ajungă peste 16.000 de turişti în Timişoara. Sunt turişti veniţi din Franţa, Italia sau Portugalia. Sunt două evenimente grandioase, la deschiderea, respectiv închiderea anului. Deschiderea se va face cu o expoziţie Victor Brauner, un artist suprarealist, iar închiderea se va face în toamnă cu cea mai mare expoziţie "Constantin Brâncuşi" găzduită vreodată de România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰