Observator » Evenimente » Tineri păcăliţi de GPS, la întoarcerea acasă. Au rămas împotmoliţi cu maşina în Pasul Rotunda din Bistriţa (Video)

Tineri păcăliţi de GPS, la întoarcerea acasă. Au rămas împotmoliţi cu maşina în Pasul Rotunda din Bistriţa (Video)

Tineri păcăliţi de GPS, la întoarcerea acasă. Au rămas împotmoliţi cu maşina în Pasul Rotunda din Bistriţa - Inspectorarul de Jandarmi Județean via Bistriteanul.ro
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 22.12.2018, 17:16 | Modificat la 22.12.2018, 17:56

Doi tineri care se întorceau acasă de la muncă din Belgia pentru sărbătorile în familie au rămas împotmoliţi cu maşina în zăpadă pe DN 17D, în Pasul Rotunda, din Bistriţa, fiind nevoie de intervenţia jandarmii montani pentru a fi salvaţi.

Doi tineri care se întorceau acasă de la muncă din Belgia pentru sărbătorile în familie au rămas împotmoliţi cu maşina în zăpadă pe DN 17D, în Pasul Rotunda, din Bistriţa, fiind nevoie de intervenţia jandarmii montani pentru a fi salvaţi.

Cei doi tineri, o fată şi un băiat, în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, nu ştiau că porţiunea din DN 17D, care nu este asfaltată, e închisă pe timpul iernii.

Tinerii s-au ghidat după GPS, care le-a sugerat că Pasul Rotunda ar fi drumul cel mai scurt pre casă, dar au rămas împotmoliţi în zăpadă în zona Corbu, la aproximativ 9 kilometri de localitatea Valea Mare.

Articolul continuă după reclamă

În încercarea de a ieşi de pe drumul acoperit cu un strat consistent de zăpadă, şoferul a spart rezervorul maşinii, nemaiputând înainta.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Cei doi tineri au sunat la 112 pentru a cere ajutor. Un echipaj al jandarmilor montani, care a făcut rost de un utilaj forestier, a reuşit să-i salveze pe tineri, maşina acestora fiind în cele din urmă tractată. Autoturismul avariat a ajuns, mai apoi, la un service auto.

În zona Munţilor Rodnei se află sub cod galben de ninsori şi viscol, iar condiţiile meteo sunt nefavorabile, cu ninsori viscolite şi un strat de zăpadă deja depus de aproximativ jumătate de metru, atrag atenţia jandarmii montani.