Țoiu: "Avem certitudinea că vorbim despre o dronă a Federației Ruse. Este un incident de o gravitate majoră"
O dronă s-a prăbuşit, vineri, în jurul orei 02:00 dimineaţă, pe un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi, impactul fiind urmat de o explozie şi de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT pentru populaţie. La faţa locului au fost mobilizate numeroase echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Poliţiei. Două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Ministrul interimar de Externe al României, Oana Țoiu, a anunțat, pentru Antena 3 CNN, că România a informat aliații și Secretarul General NATO despre eveniment de la Galați și că MAE are confirmarea oficială că drona în cauză aparție Federației Ruse.
"Avem certitudine în acest moment că vorbim despre o dronă a Federației Ruse. Este inacceptabilă, nu doar încălcarea spațiului nostru aerian, ci și riscul pe care îl generează cetățenilor noștri. De aceea, cel puțin două elemente sunt extrem de importante. Pe de-o parte, creșterea presiunii asupra Federației Ruse și fermitatea răspunsului diplomatic la acest incident, cât și următoarele discuții în format aliat și în interiorul UE, pentru a ne asigura cu prioritate întărirea flancului estic."
Întrebată dacă se impune activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, Oana Țoiu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această posibilitate și a anunțat că președintele Nicușor Dan va face un anunț pe această temă.
Articolul 4 din Tratatul NATO prevede că "părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia vreuneia dintre ele, este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți."
"Este un incident de o gravitate majoră, președintele va reveni cu un anunț pe parcursul zilei de astăzi."
De asemenea, Oana Țoiu a anunțat că ambasadorul Rusiei în România va fi convocat la MAE.
"Ambasadorul Federației Ruse în România a fost convocat și a venit la MAE la momentul acelor declarații, pentru a i se pune în vedere protestul României. Toate ambasadele și-au păstrat misiunile prezente pe teritoriul Ucrainei, ca semn de solidaritate, dar și pentru că în momentul în care încep țările europene, aliații NATO să dea înapoi în fața acestor amenințări nejustificate din partea Federației Ruse, acela ar fi un moment pe care nu vrem să îl vedem", a declarat Oana Țoiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
