Observator » Evenimente » La 17 ani, a luat Porsche-ul părinţilor şi a rănit 4 oameni. Era drogat şi băut

Video La 17 ani, a luat Porsche-ul părinţilor şi a rănit 4 oameni. Era drogat şi băut

Denisa Dicu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 25.08.2026, 19:40 | Modificat la 25.08.2026, 19:46

Accident de coşmar şi la Bucureşti! Un adolescent de 17 ani, băut, drogat şi fără permis, a furat maşina părinţilor şi a făcut ravagii azi-dimineaţă într-o intersecţie. A rănit patru oameni şi a distrus cinci automobile. Puseul de teribilism îi poate aduce 5 ani de închisoare.

Accidentul a avut loc puţin înainte de ora 7 şi doar norocul a făcut să nu vorbim despre decese.

La volanul unui Porsche Cayenne, adolescentul a scăpat maşina puternică de sub control şi a lovit o bordură. De acolo a ricoşat în automobilul din faţă, pe care l-a proiectat în doua vehicule. După impact, maşina tânărului a ajuns pe banda a doua, a lovit încă o maşină pe care a împins-o în alta.

Patru ore le-a luat poliţiştilor să adune probe de la faţa locului

Articolul continuă după reclamă

Între timp, anchetatorii aflau o primă explicaţie pentru accidentul în lanţ. Testat de polițiștii rutieri, băiatul a ieșit pozitiv la  alcool și droguri, mai exact, la cocaină. Tânărul a fost dus de aici de la locul accidentului la INML pentru recoltare de probe biologice.

Poliţiştii îl anchetează pentru vătămare corporală şi conducerea unui vehicul fără permis.

Reporter: Dar nu te-ai gândit ce repercusiuni ar putea avea?

Șofer: Eu nu...nu vorbesc româna!

Pe acelaşi subiect

Surse Observator spun că părinţii adolescentului nu ar fi în ţară, iar maşina de lux pe care o conducea fără permis aparţine tatălui său. De atfel, acesta va acoperi şi pagubele produse.

”Există situaţii în care asiguratorul RCA se poate îndrepta cu procedură de regres către cei care au încredinţat vehiculul ştiind că cel de la volan nu avea permis de conducere valabil”, spune Marius Constantinescu, broker asigurări.

Pe aceeaşi stradă, fotbalistul Kader Keita, de la Rapid, a lovit cu maşina, la începutul anului, o femeie de 66 de ani care traversa pe trecerea de pietoni. Victima a murit la o lună după accident. Fotbalistul este cercetat în libertate şi ar putea pleca în Arabia Saudită, de unde are o ofertă atractivă.