Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trafic aerian, dat peste cap pe Otopeni şi Băneasa. Zboruri anulate și aeronave deviate pe alte aeroporturi

Traficul aerian la Aeroportul Internațional Henri Coandă și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu București Băneasa este serios afectat, din cauza ninsorii abundente și a viscolului puternic.

de Redactia Observator

la 18.02.2026 , 07:02

Trafic aerian, dat peste cap pe Otopeni şi Băneasa. Zboruri anulate și aeronave deviate pe alte aeroporturi - Trafic aerian, dat peste cap pe Otopeni şi Băneasa. Zboruri anulate și aeronave deviate pe alte aeroporturi

Consecința directă a acestor condiții meteorologice nefavorabile a fost anularea mai multor zboruri și devierea a trei aeronave către aeroporturi alternative. Potrivit oficialilor aeroporturilor din Capitală, o echipă de 58 de utilaje specializate acționează fără încetare pentru a curăța pistele, platformele și căile de rulare. În ciuda acestor eforturi, rafalelor intense de vânt readuc zăpada pe sol, îngreunând considerabil atât activitățile aeroportuare, cât și operațiunile la sol.

Din cauza condițiilor meteorologice severe, următoarele zboruri au fost anulate:

  • LOT 643/644 pe ruta Varșovia – București – Varșovia
  • Tarom RO 210 de la Chișinău către București
  • Tarom 810 de la Suceava către București
Articolul continuă după reclamă

De asemenea, trei zboruri programate să aterizeze la București au fost redirecționate:

  • Zborul Ryanair 5262, cu plecare din Dublin, a aterizat la Varna.
  • Zborul WizzAir 3290, venind din Porto, a fost direcționat către Sofia.
  • Zborul Hisky 236, de la Tel Aviv, a aterizat la Cluj.
  • DanAir 508 Dublin – Bucuresti va ateriza la Craiova

Călătorii trebuie să se aștepte la posibile întârzieri ale zborurilor. Acestea sunt cauzate de operațiunile necesare de degivrare, care se efectuează după îmbarcarea pasagerilor, precum și de dificultățile întâmpinate în desfășurarea activităților la sol.

Reprezentanții aeroporturilor din capitală îi sfătuiesc pe pasageri să ajungă la aeroport cu o marjă de timp suficientă și să contacteze operatorii aerieni respectivi pentru a obține cele mai recente informații despre zborurile lor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă este mai greu să găsiţi un partener în era digitală?
Observator » Evenimente » Trafic aerian, dat peste cap pe Otopeni şi Băneasa. Zboruri anulate și aeronave deviate pe alte aeroporturi