Observator » Evenimente » Traficanți de droguri din Arad, care își dezvoltaseră plantații acasă, reținuți pentru 24 de ore

Traficanți de droguri din Arad, care își dezvoltaseră plantații acasă, reținuți pentru 24 de ore

Anchetatorii vor arestarea preventivă a celor trei traficanți de droguri Traficanții de droguri aveau plantații de cannabis acasă - DIICOT
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.07.2020, 18:31 | Modificat la 21.07.2020, 18:33

Trei traficanți de droguri din Arad au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie duși în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

  • Traficanții își făcuseră fiecare plantație de cannabis acasă.
  • Anchetatorii solicită arestarea preventivă a celor trei traficanți de droguri.

Inculpații T. B. A., S. E. M. și R. D. sunt acuzați de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Cei trei au fost reținuți după ce procurorii DIICOT Arad și ofițerii de poliție judiciară de la SCCO Arad au efectuat percheziții domiciliare la locuințele celor trei inculpați.

Conform anchetatorilor, "în urma perchezițiilor au fost identificate trei plantații de cannabis și au fost ridicate 61 de plante în diferite stadii de dezvoltare, 30 de grame de cannabis, șase lămpi, două ventilatoare, tubulatură, cinci grindere, trei cântare, un pistol cu gaz, un cort pentru plantații indoor, precum și suma de 2.050 de lei".

Articolul continuă după reclamă

Traficanții de droguri urmează să fie prezentați magistraților de la Tribunalul Arad cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.