Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tragedia cu 4 morți din Deltă. Barca era supraîncărcată. Erau valuri de 2 metri iar navigația era interzisă

Apar noi detalii după tragedia cu patru morți de pe Delta Dunării. Ambarcațiunea care s-a răsturnat luni seara în Golful Musura transporta mai mulți pasageri decât permitea capacitatea maximă admisă, potrivit Căpităniei Zonale Tulcea. În plus, valurile atingeau în zonă până la doi metri, iar navigația era interzisă din cauza vremii nefavorabile. Turiștii urcaseră la bord pentru o simplă plimbare de agrement, fără a face parte dintr-un grup organizat. Testul de alcoolemie al conducătorului ambarcațiunii a ieșit negativ.

de Redactia Observator

la 29.07.2025 , 12:01

Tragedia cu 4 morți din Delta Dunării. Barca transporta mai mulți pasageri decât numărul maxim permis Tragedia cu 4 morți din Delta Dunării. Barca transporta mai mulți pasageri decât numărul maxim permis

Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au anunţat, marţi, că, luni, în jurul orei 19.30, o ambarcaţiune de agrement care a plecat din Portul Sulina către Golful Musura, având la bord 13 adulţi şi un copil, s-a răsturnat în zona epavei "Turgut S.", imediat după ieşirea prin Bara Sulina, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile şi al valurilor mari, cu înălţimi estimate între un metru şi jumătate şi doi metri.

Pe barcă erau mai mulți pasageri decât permitea capacitatea maximă

"Imediat după producerea accidentului a fost declanşată o amplă intervenţie de căutare şi salvare. La faţa locului au fost mobilizate echipaje şi ambarcaţiuni ale Căpităniei Portului Tulcea, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea, precum şi ale Poliţiei Transporturi Tulcea. Eforturile echipelor de salvare au fost sprijinite şi de localnici, care au intervenit cu mai multe ambarcaţiuni particulare", au afirmat reprezentanţii ANR.

Articolul continuă după reclamă

Ei au precizat că toate cele 14 persoane aflate la bordul ambarcaţiunii au fost recuperate din apă. Patru dintre acestea, inclusiv un copil, au fost declarate decedate de către echipajele medicale sosite la faţa locului. Directorul Căpităniei Zonale Tulcea, Dan Ichim, a declarat pentru News.ro, că Bara Sulina fusese declarată impracticabilă încă de luni după-amiază, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Valurile atingeau în zonă până la doi metri, iar navigația era interzisă

"Bara Sulina era declarată impracticabilă încă de la ora 15.00, iar accidentul a avut loc în jurul orei 19.30. Am fost anunţaţi de producerea accidentului prin sistem 112. Căpitănia Sulina a mobilizat toate navele care putea interveni. A fost o mobilizare exemplară. Aş vrea să remarc operativitatea cu care au acţionat cei de la Garda de Coastă, care au fost primii care au ajuns în zonă. Apoi au participat nave de la ISU, ambulanţe, şalupa Căpităniei Tulcea şi navă specializată de salvare aparţinând ARSVOM. Din cauza configuraţiei zonei cu adâncimi foarte mici şi a valurilor de doi metri, s-a acţionat foarte greu. Zece persoane au fost salvate, patru nu au mai putut fi salvate", a afirmat directorul Căpităniei Zonale Tulcea.

El a precizat că ancheta va stabili cu exactitate dinamica accidentului naval, dacă ambarcaţiunea a fost răsturnată de vântul puternic sau de valuri. De asemenea, Dan Ichim a precizat că nava respectivă avea mai mulţi pasageri decât ar fi trebuit deoarece la toate ambarcaţiunile de agrement capacitatea maximă admisă este de 12 persoane. Totodată, conducătorul ambarcaţiunii nu consumase alcool şi avea permis de conducere. 

Directorul Căpităniei Zonale Tulcea a precizat că pe ambarcaţiune erau turişti, dar nu era un grup compact, aceştia urcându-se pe rând la bord până când nava s-a umplut, iar apoi au plecat într-o plimbare de agrement.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Tragedia cu 4 morți din Deltă. Barca era supraîncărcată. Erau valuri de 2 metri iar navigația era interzisă