Tragedie fără margini în Bacău. Un bărbat a ucis-o pe soția vărului său și pe copila acesteia, de doar 10 ani, apoi s-a sinucis
O dublă-crimă șocantă a avut loc în comuna Gioseni, din județul Bacău. Un bărbat a înjunghiat mortal o femeie în vârstă de 35 de ani, soția vărului său, apoi s-a năpustit asupra unei fetițe de 10 ani, fiica acesteia. În cele din urmă, individul și-a tăiat gâtul. Toți trei au murit după episodul de o violență rară. Poliția a ajuns la fața locului și face cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Crimă șocantă în Bacău, comuna Gioseni. Un bărbat le-a înjunghiat pe soția și fiica vărului său, în urma unui conflict spontan.
La fața locului poliția a descoperit copila decedată - femeia a reușit să ajungă să anunțe vecinii, însă a murit și ea din cauza rănilor grave. Atacatorul s-a sinucis, provocându-și leziuni la nivelul gâtul. Din primele informații, copila avea 10 ani, iar femeia 35. Ambele au decedat.
Ce spune poliția despre crima din Gioseni, județul Bacău
"La data de 30 Iulie a.c, în jurul orei 17.40, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost sesizat prin 112, despre faptul că, în comuna Gioseni ar fi trei persoane înjunghiate. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști de investigații criminale, criminaliști și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Din primele cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 47 de ani, din comuna Gioseni, ar fi înjunghiat o femeie de 35 de ani și o minoră de 10, ambele decedând. Totodată, bărbatul în cauză și-ar fi provocat leziuni incompatibile cu viața. Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău", a transmis IPJ Bacău.
Revenim cu amănunte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰