Video Tragedie în noaptea de Înviere. Clopotar rănit după ce clopotul s-a desprins și i-a căzut în cap, la slujbă
Un alt incident tragic a avut loc la o biserică din Bacău, chiar în noapte de Înviere. În timpul slujbei, clopotarul a fost grav rănit, după ce clopotul bisericii s-a desprins şi i-a căzut în cap.
Totul s-a întâmplat chiar la miezul nopții, în timp ce abia începuse slujba de Înviere, iar preotul îi chema pe oameni să ia lumină. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a mers să tragă clopotul. A făcut asta de două ori, iar a treia oară clopotul s-a desprins și i-a căzut în cap.
Din cauza zgomotului puternic care s-a auzit, oamenii au mers să vadă ce s-a întâmplat, l-au găsit la pământ, inconștient, și au sunat la 112. Un echipaj de prim-ajutor a venit imediat la fața locului și i-a acordat primul ajutor, după care a fost transferat la spitalul din Bacău.
În prezent ar fi în comă indusă, în stare destul de gravă, iar medicii încearcă să-i salveze viața. Cel mai probabil, sistemul de prindere al clopotului era defect și nu s-a știut din timp acest lucru, dar se fac acum verificări.
S-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și de asemenea a fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru că nu s-ar fi luat măsurile de securitate necesare. Bărbatul obișnuia să ajute la diverse treburi în cadrul lăcașului de cult.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
