Trei cutremure în Vrancea şi Buzău, azi dimineață, în mai puțin de o oră. Cel mai puternic s-a produs la 118 km adâncime
Trei cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,8 și 3,2, au avut loc marți dimineața în județele Vrancea și Buzău, în zona seismică Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism de magnitudine 2,8 a avut loc la ora locală 3:21 în judeţul Vrancea, la adâncimea de 77,7 km, în apropierea următoarelor oraşe: 44 km vest de Focşani, 65 km nord de Buzău, 66 km est de Sfântu-Gheorghe, 78 km est de Braşov, 97 km sud de Bacău, 97 km nord-est de Ploieşti şi 99 km sud-vest de Bârlad. Cel de-al doilea seism, cu magnitudine 2,9, s-a produs la ora 3:27, tot în judeţul Vrancea, la adâncimea de 74,9 km.
Al treilea cutremur, de magnitudine 3,2, a avut loc, la ora locală 4:33, în judeţul Buzău.
18 cutremure în România, de la începutul lunii februarie
Mişcarea tectonică s-a produs la adâncimea de 118,1 km, în apropierea următoarelor oraşe: 47 km nord-vest de Buzău, 51 km vest de Focşani, 71 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 76 km est de Braşov şi 77 km nord-est de Ploieşti, potrivit INFP.
- Reacţia şefului UPU Vâlcea, după ce un medic a numit pacienţii "ţărani" şi "milogi": "Cum poţi fi empatic...
- Morminte distruse de hoţi, într-o comună din Dolj. Din sicriele sparte au dispărut mii de lei: "Aşa e la noi....
- Un cetăţean străin a provocat haos într-o bancă din Sectorul 6. Bărbatul a distrus mai multe piese de mobilier
- Am intrat în Săptămâna Albă, înainte de începutul Postului Paştelui. Ce alimente pot fi consumate până la...
- ANPC: Condiţii inumane descoperite în peste 250 de azile din ţară. Un bătrân a murit în drum spre spital
De la începutul lunii februarie, în România s-au produs 18 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,3 şi 4,4. Cel mai important cutremur din 2024, cu o magnitudine de 5,4, a avut loc în judeţul Buzău în data de 16 septembrie.
Zona seismică Vrancea, cea mai activă regiune
Zona seismică Vrancea este cunoscută pentru activitatea sa seismică frecventă, fiind una dintre cele mai active regiuni din România.
Această regiune se află la intersecția mai multor plăci tectonice, ceea ce duce la acumularea de tensiuni și la eliberarea periodică a energiei sub formă de cutremure. De-a lungul istoriei, zona Vrancea a fost epicentrul unor seisme semnificative, cel mai notabil fiind cel din 4 martie 1977, cu o magnitudine de 7.2, care a provocat distrugeri majore și pierderi de vieți omenești.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰