Video Trei elevi din Iași, la spital după ce au crezut că s-au intoxicat cu o substanță toxică în laboratul de chimie. Inhalaseră de fapt praf de pe niște hârtii
Au fost clipe de panică la o şcoală din Iaşi. Trei copii au ajuns la spital după ce au inhalat praf în laboratorul de chimie. Medicii au intervenit de urgenţă cu mai multe echipaje, mai ales că cei mici aveau simptomele unei alergii severe.
Apelul inițial dat la 112 anunța faptul că trei elevi s-ar fi intoxicat cu o substanță chimică. De aceea, la fața locului s-au trimis mai multe echipaje de la SMURD și de la Ambulanță dar și un echipaj CBRN.
La spital, după ce au inhalat praf în laboratorul de chimie
Când au ajuns însă la școală, s-a constatat faptul că nu ar fi fost vorba despre o intoxicație cu o substanță periculoasă. De fapt, trei elevi ar fi umblat într-un dulap în care au găsit mai multe planșe mai vechi, dar și o sticlă care ar fi fost goală.
În momentul în care au luat contact cu respectivele planșe, li s-a părut că praful de pe ele ar fi o substanță periculoasă. Acela a fost momentul în care s-a sunat de urgență la 112.
Cei trei elevi au fost transportați la Spitalul de Pediatrie din Iași. Medicii au constatat că au doar atacuri de panică și sunt în afara oricărui pericol. Conducerea unității de învățământ a spus că nu există substanțe periculoase în școală. Cei mici s-au speriat când au văzut praful și au crezut că ar putea fi o substanță periculoasă, dat fiind faptul că se aflau într-un laborator de chimie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰