Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei elevi din Piteşti, prinşi jucând cărţi pe bani în faţa liceului. "Au înţeles greşit să se pună cu burta pe carte"

Trei elevi cu vârste de 16 şi 17 ani au fost prinşi de către jandarmii argeşeni, miercuri, în timp ce jucau cărţi pe bani în faţa unui liceu din municipiul Piteşti. Doi dintre ei au primit amenzi de 500 de lei, iar al treilea a fost sancţionat contravenţional cu avertisment.

de Redactia Observator

la 07.09.2022 , 18:22

carţi de joc Cei trei elevi de liceu au fost sancţionaţi - Shutterstock

"Trei minori, elevi de liceu, au înţeles greşit îndemnul de «a se pune cu burta pe carte», confundând cartea cu cărţile de joc. Aceştia au fost depistaţi astăzi de jandarmii argeşeni, în timp ce jucau cărţi pe bani, în faţa unui liceu din Piteşti", transmite, miercuri după-amiază, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş.  

Cei trei elevi prinşi jucând cărţi pe bani nu au mai mult de 17 ani

Oficiali ai instituţiei au precizat, pentru news.ro, că cei trei au vârste de 16 - 17 ani, iar liceul în faţa căruia s-au oprit să joace cărţi nu este unitatea de învăţământ la care ei sunt elevi. 

Articolul continuă după reclamă

Doi dintre adolescenţi au primit amendă în valoare de 500 de lei fiecare, iar cel de-al treilea un avertisment scris, sancţiuni aplicate conform Legii 61/1991, privind tulburarea ordinii şi liniştii publice. În plus, cei trei au rămas fără cărţile de joc şi banii pe care mizaseră, aceştia fiind confiscaţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Trei elevi din Piteşti, prinşi jucând cărţi pe bani în faţa liceului. "Au înţeles greşit să se pună cu burta pe carte"