Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trenul deraiat din Bistrița: angajații CFR au venit abia luni ca să înlocuiască șuruburile la calea ferată

Încă un tren a deraiat pe liniile ferate române. Al cincilea, de la începutul anului. În Bistriţa Năsăud, şuruburile care ţin şinele vechi de peste 35 de ani au cedat sub roţile garniturii.

de Redactia Observator

la 11.02.2019 , 20:46

Încă un tren a deraiat pe liniile ferate române. Al cincilea, de la începutul anului. În Bistriţa Năsăud, şuruburile care ţin şinele vechi de peste 35 de ani au cedat sub roţile garniturii. Trei sute de metri au mers pe lângă şine locomotiva şi cele trei vagoane de călători. În tren era însă doar mecanicul şi nimeni nu a fost rănit. Abia luni, câţiva muncitori au venit să înlocuiască şuruburile. Explicaţii oficiale însă nu a dat nimeni.

Şine întrerupte, traverse sparte, șuruburi vechi de peste 35 de ani. Este situaţia, greu de acceptat, în care se află căile ferate române. 

În Bistriţa Năsăud, între localităţile Domneşti şi Mărişelu, o locomotivă şi trei vagoane au deraiat duminică seară. 300 de metri au rulat... pe lângă şine. În tren era doar mecanicul de locomotivă. Nu a fost rănit. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Oficial, CFR Călători nu reacţionează. Numai în ultimele patru luni, şapte trenuri au sărit de pe şine pe căile ferate din România. Unul dintre ele cu zeci de călători. S-a întâmplat în decembrie, anul trecut, pe ruta Bucureşti - Arad, aproape de Hunedoara. 

Pericolul la care CFR expune călătorii în fiecare zi este unul bine-cunoscut. Reporterii Observator au sesizat, în repetate rânduri, problemele structurii învechite, pe mai multe tronsoane de cale ferată. De fiecare dată am cerut explicaţii. 

(Reporter): Aşa trebuie să joace şuruburile?

(Angajat CFR): Păi, dacă e, luaţi şi dumneavoastră o cheie şi le strângeţi puţin.

Sunt reacţiile incredibile ale angajaţilor CFR. Oameni care sunt trimişi să mai repare câte ceva doar după ce se întâmplă câte o tragedie. Mai mult echipe de muncitori au venit, abia luni, lângă Domneşti, în Bistriţa Năsăud, să schimbe şuruburile rupte sau care lipsesc, doar în zona unde a deraiat trenul. 

După noua cârpeală, circulaţia feroviară a fost reluată în... condiţii normale. Pentru acest an, oficialii din Transporturi promit investiţii în Căile Ferate Române: din buget, vor aloca 3,6 miliarde de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Evenimente » Trenul deraiat din Bistrița: angajații CFR au venit abia luni ca să înlocuiască șuruburile la calea ferată