Trupul unui bărbat ars de viu, descoperit de pompieri într-o locuinţă din Vrancea. Casa ar fi fost incendiată intenţionat
Trupul ars şi neînsufleţit al unui bărbat din Vrancea ar fi fost descoperit de pompieri în locuinţa care a fost cuprinsă de flăcări. Din primele cercetări se crede că o altă persoane ar fi incendiat intenţionat locuinţa bărbatului.
"Joi, în jurul orei 1,50, un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa izbucnirea unui incendiu la o locuinţă din comuna Bilieşti. Spre locul indicat s-au deplasat, în cel mai scurt timp, trei echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Focşani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, atât la nivelul acoperişului locuinţei, cât şi la două anexe. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite de pompieri, după aproximativ patru ore de luptă cu flăcările. În timpul intervenţiei, în interiorul uneia dintre anexe a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat", a precizat ISU Vrancea.
O femeie a fost transportată la spital
De asemenea, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat şi a transportat la spital o femeie care a făcut un atac de panică în urma incendiului.
Potrivit pompierilor, din primele cercetări la faţa locului, cauza probabilă a incendiului o reprezintă folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În urma evenimentului au ars acoperişul locuinţei şi două anexe în suprafaţă totală de circa 180 metri pătraţi, mobilier, aparatură electrocasnică şi bunuri de uz gospodăresc. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut faptele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰