Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A suferit 22 de operaţii în două luni din cauza unei banale amigdalite. Tudor, un bărbat de 37 de ani din Oradea, salvat de medicii din Cluj

Misiune inedită pentru medicii din Cluj. Au luptat pentru viaţa unui tânăr de 37 de ani din Oradea, care a avut nevoie de 22 de intervenţii chirurgicale în două luni de zile, după o banală amigdalită.

de Redactia Observator

la 31.03.2023 , 18:14

Tudor, un bărbat de 37 de ani din Oradea, salvat de medicii din Cluj. A suferit 22 de intervenţii în două luni din cauza unei banale amigdalite - Stiri de Cluj

Un bărbat de 37 de ani din Oradea care a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj în șoc hemoragic și septic la începutul lunii ianuarie a fost externat vineri complet vindecat. Acesta a suferit 22 de intervenții chirurgicale în cele peste două luni în care a stat în spital.

22 de operaţii după o banală amigdalită 

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Tudor, un pacient din Oradea în vârstă de 37 de ani, a avut inițial o simplă amigdalită bacteriană care a condus la o insuficiență multiorgan (renală, circulatorie și hepatică), scrie Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Bolnavul a dezvoltat o infecție gravă la un picior, ajungând în șoc hemoragic și septic. În această stare a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Cluj în 10 ianuarie, de unde a fost transferat în Secția de Terapie Intensivă pentru următoarele 8 săptămâni.

Pe acelaşi subiect

Echipele medicale multidisciplinare au intervenit pentru reabilitarea funcțiilor pacientului și pentru gestionarea cazului complex: medici de chirurgie generală și plastică, medici de anestezie și terapie intensivă, de boli infecțioase, nefrologi, cardiologi și kinetoterapeuți.

În intervalul de timp care a trecut de la internare, Tudor a suferit un număr de 22 intervenții chirurgicale, a trecut prin 250 de ore de filtrare a toxinelor din sânge, au fost folosite 58 de unități de sânge pentru transfuzii, 31 de unități de plasmă și piele artificială. Cheltuielile totale de spitalizare în acest caz se ridică la 531.840 lei.

„Efortul celor implicați în gestionarea cazului a primit cea mai bună răsplată astăzi, 31 martie, odată cu externarea lui Tudor, vindecat complet”, susțin reprezentanții spitalului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » A suferit 22 de operaţii în două luni din cauza unei banale amigdalite. Tudor, un bărbat de 37 de ani din Oradea, salvat de medicii din Cluj