Video Ultimele clipe din viaţa româncei care a murit în Halkidiki. Ambulanţa a venit de la 60 de km şi a făcut doar să constate decesul
Scandal în Grecia, după ce o turistă din România a murit pentru că salvarea a ajuns prea târziu la ea. Femeia de 63 de ani era în vacanţă în Halkidiki. I s-a făcut rău şi a intrat în stop cardio-respirator. Salvarea a ajuns la ea după o oră şi cinsprezece minute, medicii au venit, practic, doar pentru a constata decesul. În toată peninsula Halkidiki sunt doar patru ambulanţe. Un milion de turişti vizitează zona în vârf de sezon.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Moscova pregăteşte un asalt teribil pentru a recuceri Kursk: 50.000 de soldaţi ruşi şi nord coreeni vor încerca să-i scoată pe ucraineni din Rusia
Românca era într-o croazieră în jurul Muntelui Athos, alături de mai mulţi cunoscuţi, în momentul în care a început să se simtă rău. Ajutată de o prietenă şi de ghidul grupului a coborât de pe navă şi s-a adăpostit într-o tavernă din Uranopolis, pe braţul sudic al peninsulei Halkidiki. Umbra şi răcoarea nu au ajutat-o să îşi revină.
Victima, resuscitată timp de o oră, dar fără succes
Cineva a sunat la ambulanţă, altcineva a chemat un doctor care locuia în apropiere. Un paramedic care trecea întâmplator prin zonă a sărit şi el în ajutor.
Meni Tsifoglou, voluntar: M-am dus imediat să văd ce se întâmplă, am început să-i fac manevre de resuscitare, între-timp au apărut şi alţi voluntari, care au început şi ei să mă ajute.
- Vacanța de vis s-a încheiat ca un coșmar. Un britanic și-a dat ultima suflare pe o plajă din Grecia, după ce a...
- Reacția unui turist britanic venit pentru prima dată în România: "Simt că am fost mințit"
- Reacția unui turist german ajuns în cel mai fotogenic loc din Timișoara: "Am văzut poze. E unic"
Câteva minute mai târziu a ajuns şi medicul. O oră a resuscitat victima.
Maria, voluntar: A venit un medic pe care îl avem în această zonă, Ouranoupoli, pentru a-i acorda primul ajutor. I-a făcut compresii toracice, a avut şi un defribilator, i-a pus şi masca de oxigen, i-a făcut şi nişte injecţii cu adrenalină, dar femeia nu şi-a mai revenit.
Ambulanţa a ajuns abia la o oră şi cincisprezece minute de la apelul la 112. Medicii n-au mai făcut decât să declare decesul. Presă elenă scrie că românca ar fi putut fi salvată, dacă ambulanţa nu ar fi parcurs 59 de kilometri în 75 de minute.
Halkidiki: peste un milion de turişti pe sezon şi doar patru ambulanţe
Peninsula Halkidiki are în timpul sezonului turistic şi peste un milion de oameni şi doar patru ambulanţe care pot interveni în caz de urgenţă, iar distanţele pe care acestea trebuie să le parcurgă sunt şi de peste 50 de kilometri.
În ultimele cinci zile, 3 oameni au murit în Grecia şi de fiecare dată echipele de salvare au ajuns prea târziu. Printre victime e şi o tânără de 19 ani, însărcinată în luna a 8-a. 5 ore i-a luat unei ambulanţe să ajungă. la cazul situat la doar 37 kilometri de Atena.
Cristina Pipias, director agenţie de turism: Nu în fiecare staţiune, oricât de mică, poate să existe un spital. În Grecia, mai ales din cauza reliefului din Halkidiki nu se poate circula cu o viteză extrem de mare, astfel încât accesul unei ambulanţe de la un spital din regiune nu este atât de rapid.
Accesul la serviciile medicale de urgenţă nu este o problemă doar în Halkidiki, ci pentru multe destinaţii peferate de români. Insula Corfu are o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori, însă în timpul sezonului turistic, sunt şi peste un milion şi jumătate de oameni aici şi doar opt centre medicale la care aceştia pot apela.
Pentru a nu rămâne fără turişti, hotelierii îşi iau singuri măsuri de precauţie
Dimitris Moriatis, manager hotel: Colaborăm 24 de ore din 24 cu o companie de servicii medicale, au ambulanţe disponibile tot timpul, sunt la doar trei minute distanţă de aici, aşa că ajung foarte repede în caz de urgenţă.
Charalambos Voulgaris - preşedinte asociaţia hotelierilor din Corfu: În ultimii ani, am angajat mai mulţi şoferi pentru insula Corfu, cărora le asigurăm cazarea în hotelurile noastre, pentru a interveni rapid în cazul în care ne confruntăm cu o situaţie precum cea din Halkidiki, să fim în măsură să salvăm vieţi.
Specialiştii în turism ne sfătuiesc să avem cu noi o trusă de prim-ajutor şi medicamente.
Cristina Pipias, director agenţie de turism: Este important să avem o asigurare medicală care să ne acopere şi accesul la operatori privaţi de sănătate. De exeplu, în Uranopoli exista şi o clinică privată, nu ştiu de ce nu s-a intervenit acolo, nu ştiu de ce nu s-a asigurat măcar asistenţa de urgenţă.
30 de milioane de turişti străini ajung în Grecia în fiecare an. Peste un milion dintre ei sunt români.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰