Observator » Evenimente » Un adolescent de 15 ani a murit, după ce s-a înecat în râul Bistrița. Copilul a fost scos din apă fără semne vitale

Un adolescent de 15 ani a murit, după ce s-a înecat în râul Bistrița. Copilul a fost scos din apă fără semne vitale

Un adolescent de 15 ani a murit, după ce s-a înecat în râul Bistrița. Copilul a fost scos din apă fără semne vitale
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 04.07.2022, 21:10 | Modificat la 04.07.2022, 21:36

A vrut să se răcorească, dar și-a găsit sfârșitul. Un adolescent de 15 ani a murit, după ce s-a înecat în râul Bistrița.

Alarma s-a dat în jurul orei 18:30, când oamenii și-au dat seama că tânărul nu s-a mai întors la mal. Incidentul a avut loc în localitatea Mănoaia, din comuna Costișa, informează reporterul Observator Angela Bertea.

Nu a răspuns la manevrele de resuscitare

La locul solicitării s-au deplasat voluntarii din cadrul SVSU Costișa și două echipaje de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD. După zeci de minute de căutări, copilul a fost scos din apă fără semne vitale.

Articolul continuă după reclamă

Echipajul SMURD a început manevrele de resuscitare, până la sosirea unui echipaj cu medic de la SAJ, însă pentru copil nu s-a mai putut face nimic. În scurt timp a fost declarat decesul adolescentului.