Video Un agent de vânzări din Bucureşti a găsit peste 7.500 de euro în fanta unui bancomat. Deşi tentaţia era mare, Cătălin a decis să îi predea la poliţie
Un bărbat din București a găsit o mică avere în fanta unui bancomat. Voia să-și scoată salariul atunci când a văzut teancul de bani, abandonat în aparat. A predat imediat suma la poliție, iar un posibil posesor a fost deja identificat. Nu a primit însă banii: polițiștii încă fac verificări.
Cătălin are 35 de ani și este agent de vânzări. Miercuri seară, a mers la un bancomat din zona Tineretului pentru a-și scoate salariul de pe card. A dat peste o mică avere.
Cătălin Robu, agent de vânzări: Era clapeta deschisă, erau banii acolo. În primul moment a fost aşa... nu ştiu. Ce fac cu ei? Îmi achit toate datoriile, îmi cumpăr tot ce îmi trebuie. Dar după aia m-am gândit la repercursiuni şi am zis "bă, s-ar putea să fie mai rău decât beneficiul pe care îl am".
În fanta aparatului era tentanta sumă de 7550 de euro.
Cătălin Robu, agent de vânzări: Era aşa ca o cărămiduţă. Mai ales că era şi portocalie, de bancnote de 50 de euro.
- Un bărbat a găsit o mică avere într-un bancomat din Capitală. Poliţiştii vor să afle cui îi aparţin cei...
- Bancomat aruncat în aer prin sistemul "marmota", folosit pentru a detona uși, în Italia. Trei bărbați au fost...
- Bărbatul care a luat 6.000 de euro dintr-un bancomat din Timişoara a fost găsit de poliţişti. A returnat...
A găsit o avere, dar a predat-o
Cum banca se închisese iar angajaţii plecaseră, Cătălin a cerut ajutorul unui poliţist rutier.
Cătălin Robu, agent de vânzări: Era ocupat, scria un proces verbal. Mi-a indicat să mă duc la cea mai apropiată secţie.
Andre Rotaru, reporter Observator: Bărbatul a băgat banii în buzunar și a venit aici, la secția 14, unde polițiștii au început imediat cercetările. Au numărat banii și au notat seria fiecărei bancnote. Apoi, au mers la bancomat și au fotografiat locul în care au fost găsiți banii.
Cătălin Robu, agent de vânzări: Au venit cei de la criminalistică, i-au întins, i-au pozat, au numărat, s-au încurcat de vreo două-trei ori
Reporter-bucureşteni: - Cum credeţi că e posibil ca cineva să uite 7500 de euro în fanta bancomatului?
- Probleme...Se gândea la ceva, era preocupat de ceva.
- E greu de înţeles. Sunt nişte bani, îi bagi acolo şi îi uiţi?
Ieri, un bărbat a mers la secția 14 pentru a revendica suma. Nu a primit însă banii pe loc. Polițiștii fac verificări pentru a vedea dacă este într-adevăr posesorul acestora.
Adrian Cuculis, avocat: Însuşirea bunului găsit bineînţeles că reprezintă infracţiune în codul penal, iar pedeapsa este de la o lună la 3 luni sau amendă.
Nu este singurul caz de acest fel din ultima perioada. Acum trei săptămâni, la Timişoara, un bărbat a încercat să depună 6000 de euro. Doar că bancomatul a respins depunerea, iar banii au rămas în fantă. În urma bărbatului a intrat un alt client, care a luat teancul de bani și a fugit. Polițiștii l-au găsit după o săptămână, iar banii au ajuns la proprietarul de drept.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰