Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente

Caz incredibil la Iaşi. Un angajat al Institutului de Medicină Legală - care promitea certificate false şi cerea bani serioşi pentru ele - a fost arestat preventiv. Individul, cercetat acum pentru trafic de influenţă, ar fi făcut astfel rost de mii de euro de la cei care sperau că în documente va fi trecută - de exemplu - o alcoolemie mai mică. 

de Clara Mihociu

la 02.10.2024 , 17:34

Funcţionarul public era angajat de mai bine de 10 ani la Institutul de Medicină Legală din Iaşi. A mai creat probleme în trecut, a fost chiar şi cercetat disciplinar pentru diverse alte situaţii şi sancţionat conform legii.

De data aceasta, este anchetat pentru că le-ar fi promis mai multor persoane că le poate ajuta şi susţinea că poate interveni pe lângă medicii de la IML Iaşi pentru a-i convinge să facă modificări pe certificatele medico-legale.

Unei persoane i-ar fi promis că poate să solicite modificări ale alcoolemiei, să fie scrisă una mai mică, iar alteia că-i va modifica certificatul medico-legal în aşa fel încât să scrie pe acesta mai multe zile de spitalizare decât a avut în realitate.

Vezi și

Cerea până la 3.000 de euro

Ar fi solicitat acestor oameni sume cuprinse între 500 şi aproape 3.000 de euro, spunând că poate să facă aceste intervenţii pe lângă angajaţii de la IML, lucru care însă era fals. Un apel la telefonul anticorupţie a fost dat în toamna anului trecut şi astfel a început această anchetă.

Bărbatul a fost ridicat ieri de către anchetatori, iniţial reţinut pentru 24 de ore şi între timp arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Întrebarea zilei
Vă costă mai mult chiria anul acesta faţă de 2023?
Observator » Evenimente » Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente