Foto Un bărbat de 47 de ani ameninţă că se aruncă de pe o macara, lângă Spitalul Judeţean Timişoara
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri.
”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat a urcat pe o macara din şantierul ce se află în apropierea Spitalului Judeţean şi ameninţă că se aruncă. La faţa locului, s-a constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 47 de ani”, a transmis IPJ Timiş.
Totodată, acolo sunt prezenţi poliţiştii negociatori din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş şi pompierii din cadrul ISU Banat.
Bărbatul de 47 de ani s-a urcat pe o macara folosită la construcţia clădirii în care va funcţiona Centrul de Mari Arşi, aflată chiar lângă Spitalul Judeţean Timişoara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰