Video Un bărbat din Giurgiu a tras cu arma în faţa poliţiştilor, apoi s-a baricadat în apartament. Anchetatorii aşteaptă autorizaţie pentru a-l scoate
Un bărbat din Giurgiu s-a baricadat în propriul apartament, după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, a folosit o armă chiar în prezenţa unui echipaj al Poliţiei. Procurorii care au preluat cazul au solicitat autorizaţie din partea instanţei pentru a intra în imobil. Potrivit surselor judiciare, bărbatul ar avea antecedente, fiind prins conducând drogat, relatează News.ro.
În noaptea de 3 spre 4 ianuarie, la ora 01.30, Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mai multe persoane aruncă cu petarde.
"În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban, iar, din primele cercetări, a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Giurgiu, care ar fi tras mai multe focuri de armă, chiar şi în prezenţa poliţiştilor.Ulterior, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, formată din poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi un specialist criminalist, fiind identificate, în zona blocului apelantului, 27 de tuburi de cartuş, calibru 9 mm., percutate şi 3 cartuşe, calibru 9 mm. cu gaz. Elementele de muniţie descoperite la faţa locului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor", a transmis IPJ Giurgiu.
Cazul a fost ulterior preluat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Oficiali ai acestei unităţi au declarat că bărbatul s-a închis într-un apartament din municipiul Giurgiu, de unde refuză să iasă, de câteva ore. Ulterior, aceleaşi surse au afirmat că bărbatul ar fi tras focurile de arma de pe balconul apartamentului.
Uşa apartamentului în care se află bărbatul, păzită de poliţişti
- Momentul în care un tânăr de 24 de ani trage cu arma, filmat de cumnat. Cei 2 gorjeni au ajuns în arest, după ce...
- Bărbat de 50 de ani, împușcat mortal de partenerul de vânătoare, în Timiș. Niciunul nu avea permis de port armă
- Doi poliţişti şi un trecător, ucişi într-un schimb de focuri de armă, în Australia. Agresorii sunt căutaţi:...
La ora transmiterii acestei ştiri uşa apartamentului în care se află el este păzită de către poliţişti, iar anchetatorii au cerut autorizaţie de la instanţa de judecată pentru a putea intra în locuinţă.
De asemenea, surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul are antecedente penale, el fiind cercetat în trecut după ce a fost prins la volan în timp ce se afla sun influenţa substanţelor cu efect psihoactiv.
Cercetările şi acţiunile pentru ducerea suspectului la audieri se derulează în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor- Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării şi uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰