Un bucătar-șef a fost UCIS de şarpele pe care îl prepara!
Un bucătar-şef din China a sfârşit tragic în timp ce pregătea un meniu bazat pe carne de peşte
Un bucătar-şef din China a sfârşit tragic în timp ce pregătea un meniu bazat pe carne de peşte
Incidentul s-a produs în provincia Foshan (Guangdong), din sudul Chinei, când bucătarul-şef Peng Fan pregătea un meniu rar, din carne de cobră. La puţin timp după ce a decapitat reptila, bucătarul a vrut să arunce capul acesteia, însă, în acel moment a fost muşcat de şapele ce nu murise încă.
Deşi a fost transportat de urgenţă la spital, bucătarul a murit înainte de a-i putea fi administrat antidotul.
„Este un caz extrem de neobişnuit, dar se pare că a fost doar un accident. El însuşi a pregătit şarpele, dar a avut ghinion. Nu s-a putut face nimic pentru a-l salva. Doar antiveninul ar fi putut ajuta, dar nu i-a fost administrat în timp util. A fost un tragic accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.
Experții care studiază cobrele au declarat reporterilor că toate reptilele pot rămâne în viață timp de până la o oră după ce au pierdut părţi ale corpului sau chiar întregul corp.
„Este perfect posibil ca şarpele să fi fost încă viu când l-a muşcat”, a precizat Yang Hong-chang, un expert care a petrecut 40 de ani studiind cobrele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰