Un copil de 13 ani este autorul atacului cu cuţitul dintr-un tramvai din Bucureşti. A fost ajutat de prietenul de 15 ani
Autorul agresiunii petrecute marţi, într-un mijloc de transport în comun din Bucureşti, unde un bărbat a fost înjunghiat, a fost identificat, anunţă anchetatorii. Este vorba despre un minor de 13 ani, care nu răspunde penal pentru fapta sa. Băiatul are doua clase, mama lui e plecată din ţară, iar el fugise dintr-un centru al DGASPC sector 3. Bărbatul înjunghiat, în corpul căruia a fost găsit cuţitul, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, potrivit News.ro.
Cei doi minori, implicaţi într-un conflict într-un mijloc de transport în comun, au fost identificaţi, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
"La data de 27 august, în jurul orei 14:30, în timp ce se afla în municipiul Bucureşti, sector 2, pe fondul unei situaţii conflictuale spontane avute cu victima (un bărbat în vârstă de 50 de ani), un minor în vârstă de 13 ani a înjunghiat pe aceasta în spate, cuţitul folosit rămânând în corpul victimei", informează procurorii.
Autorul atacului, un copil de 13 ani
Bărbatul înjunghiat a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar în prezent starea lui este stabilă.
Anchetatorii au stabilit că minorul de 13 ani era însoţit de un alt băiat de 15 ani. Cei doi s-au luat la ceartă cu bărbatul de 50 de ani, în tramvai, iar când toţi trei au coborât într-o staţie "minorul de 15 ani a împins-o pe victimă cu piciorul, iar minorul de 13 ani, aflat în spatele victimei, a lovit-o pe aceasta cu cuţitul".
Cei doi băieţi au fost depistaţi marţi seară, anchetatorii stabilind că din momentul agresiunii şi până la depistarea lor, băieţii au mai comis un furt dintr-un magazin din sectorul 2, faptă în urma căreia a fost deschis un alt dosar penal.
,,A mai rezultat că autorul înjunghierii era beneficiar al măsurii de protecţie a plasamentului la DGASPC Sector 3, iar din data de 15 august 2024, figura ca fiind plecat voluntar din centru. Minorul a abandonat şcoala, având doar două clase, iar mama sa se afla în străinătate.” precizează Parchetul.
Dosarul deschis vizează infracţiunea de tentativă de omor săvârşită de un minor care nu răspunde penal, cercetările fiind efectuate in rem. Băiatul de 13 ani este plasat în custodia DGASPC Sector 3.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰