Un elev de clasa 0, agresat sexual de un băiat de clasa a 7-a în toaleta unei școli din Buzău
Caz şocant într-o şcoală din Buzău. Un elev de clasa 0 a fost agresat sexual de un elev de clasa a 7-a. Scenele s-ar fi petrecut în toaleta unităţii de învăţământ în timpul pauzei dintre cursuri.
Copilul şi-a anunţat mama de urgenţă, iar poliţiştii au deschis acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat acolo. De asemenea, a fost informat Biroul Siguranță Școlară pentru măsuri specifice, conform competenţelor.
Ce spun polițiștii
Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că fiul său minor ar fi fost agresat.
Din primele discuții purtate de polițiști cu mama care a făcut sesizarea a reieșit că, în timp ce s-ar fi aflat în incinta unei unități de învățământ, în pauza dintre cursuri, fiul său minor ar fi fost agresat sexual de către un alt elev.
În cauză au fost demarate cercetări, sub coordonarea parchetului, urmând a fi efectuate și expertizele specifice unor astfel de cazuri, conform procedurii, pentru a stabili dacă aspectele sesizate se confirmă și în vederea încadrării juridice a faptei, cu exactitate.
De asemenea, a fost informat Biroul Siguranță Școlară pentru măsuri specifice, conform competențelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰