Video Un elicopter SMURD a întrerupt un meci de fotbal, la Galați. A aterizat pe stadionul din Berești pentru a prelua un rănit
Imagini neobşinuite vin din Galaţi. Un elicopter SMURD a aterizat pe stadionul de fotbal chiar în timpul unui meci din liga 5! Jucătorii nu s-au speriat, s-au retras într-o parte şi au aşteptat ca aeronava să se ridice de la sol
Sunt imagini filmate, în această după amiază, pe stadionul din Bereşti, judeţul Galaţi. Echipa Luceafărul Bereşti juca un meci de fotbal amical, de antrenament, cu Șoimii Foltești, când au auzit elicopterul SMURD.
Tofan Ciprian, jucător Luceafărul: ”Eram pe teren, jucam un meci de pregătire. S-a întrerupt meciul 20 de minute din cauză că a venit elicopterul. A fost un accident în zonă. A aterizat pe teren”.
Elicopterul SMURD a preluat un bărbat rănit de mai multe bucăți de beton
Aeronava a aterizat pe iarbă, direct în mijlocul stadionului. Medicii au preluat un bărbat de 50 de ani care a avut ghionionul ca, în propria curte, să cadă mai multe bucăţi de beton peste el.
- Mărturiile mecanicului supraviețuitor al tragediei de la Mălâncrav: 8 militari morți, după prăbușirea...
- Un copil de 8 ani din Constanţa, dus de urgenţă la spital după ce o petardă i-a explodat în mână
- Momentul în care un TIR spulberă o maşină pe DN6. Şoferul autoturismului, care a vrut să evite un animal ce-i...
Mihai Bejan, primar Bereşti: ”Din câte am înţeles, este vorba despre un accident al unui domn de la Pleşa peste care a căzut un palet de BCA”.
Din fericire, bărbatul s-a ales cu răni numai la picioare.
Mihai Bejan, primar Bereşti: ”Echipa SMURD şi echipa ambulanţei au intervenit foarte repede şi din câte am înţeles, totul este în regulă acum”.
Dr. Mihai Polinschi, SAJ Galaţi: ”Politraumatism prin strivire, cu traumatism toracic şi fracturi costale, traumatism abdominal şi fractură de bazin. Echipajul ambulanţei a preluat pacientul echipajului SMURD de pe elicopter pe stadionul Bereşti, judeţul Galaţi”.
Meciul de fotbal a continuat după ce elicopterul a decolat cu pacientul la bord
Meciul dintre Luceafărul Bereşti şi Șoimii Foltești a continuat imediat după ce elicopterul SMURD s-a ridicat de la sol.
Tofan Ciprian, jucător Luceafărul: ”Ne-am întrerupt 20 de minute, după care ne-am reluat jocul de pregătire”.
Echipa Luceafărul Bereşti a câştigat cu scorul de 5 la 0. Bărbatul de 50 de ani a rămas internat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi - are fractură de femur şi alte leziuni dar, medicii spun însă că viaţa lui nu e în pericol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰