Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un fermier din Cluj, găsit mort în fosa septică de la ferma pe care o deţinea. Dan Țandrea avea doar 52 de ani

Un fermier din Cluj a fost găsit mort la doar 52 de ani într-o fosă septică de la ferma sa din Apahida, pe care o folosea pentru canalizare.

de Monica Palade

la 14.11.2021 , 19:19

Un fermier din Cluj, găsit mort în fosa septică de la ferma pe care o deţinea. Dan Țandrea avea doar 51 de ani - agrointel.ro

Bărbatul ar fi intrat să repare ceva la canalul de scurgere, care se înfunda mereu, încă de sâmbătă seara şi nu a mai ieşit la suprafaţă. A fost găsit de unul dintre angajaţii săi, informează reporterul Observator Alex Prunean.

Alerta s-a dat dimineaţă în jurul orei 4.50. Dan Țandea era cel mai mare fermier din județul Cluj. Era deţinătorul mărcii “Brânza de Năsal”, celebra brânză făcută într-o peştera din Țaga, cu ajutorul unei bacterii unice. Producerea delicatesei este lentă, pentru că bacteria trăiește doar într-o parte a grotei, iar tentativele de înmulţire, făcute de-a lungul timpului, nu au avut succes. Procesul de maturare a brânzei durează, în funcţie de sortiment, de la 20 până la 60 de zile.

Cine este Dan Ţandrea

Articolul continuă după reclamă

Potrivit agrointel.ro, Dan Ţandrea fusese președintele unei cooperative agricole de milioane de euro. Era cunoscut ca un crescător pasionat de vaci de lapte, dar și ca fermierul care a salvat brânza de Năsal. A condus până nu demult Cooperativa Someș-Arieș, formă asociativă care avea, în 2018, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro. Dan Țandea administra la acea vreme o fermă care lucra circa 500 de hectare de teren, cu un efectiv de 270 de vaci de lapte, în timp de soția și fiul lui Dan Cristian Țandea dețineau alte 56 de bivolițe, 44 de vaci și 700 de oi.

Pe acelaşi subiect

Ce spun poliţiştii

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 04.50, polițiștii au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la căderea unei persoane într-un canal de scurgere. Evenimentul semnalat s-ar fi petrecut pe raza localității Apahida, în timpul unor activități de curățare a scurgerii.

Trupul bărbatului în vârstă de 52 de a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un fermier din Cluj, găsit mort în fosa septică de la ferma pe care o deţinea. Dan Țandrea avea doar 52 de ani