Video Un jandarm şi un poliţist din Brăila, anchetaţi după ce primul s-a jucat cu pistolul celui de-al doilea

Joacă de copii într-o secţie de Poliţie din Brăila, între un poliţist care şi-a lăsat arma pe masă şi un jandarm dornic să o analizeze. Amândoi vor fi cercetaţi de procurorii Parchetului Militar.

de Adrian Obreja

la 31.07.2021 , 09:35

  • Jandarmul are dosar penal pentru uz de armă fără drept.

La ora 8 dimineața, jandarmul şi poliţistul s-au întâlnit la intrarea in tură. Polițistul a lăsat arma pe masă și, în timp ce semna procesul verbal, conform protocolului, jandarmul a luat-o. Fără să stea mult pe gânduri, a tras un foc în podea. 

Andreea Abăseacă, purtător de cuvânt IPJ Brăila: A executat o tragere involuntară, cu un pistol, în sediul Poliției orașului Însurăței. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Imediat după producerea incidentului, comanda unității a dispus verificări. 

Jandarmul din Brăila s-a ales cu dosar penal

Articolul continuă după reclamă

În vizorul procurorilor de la Parchetul Militar a ajuns și polițistul, care nu trebuia să lase arma pe masă. 

Mădălina Niculae, purtător de cuvânt IPJ Brăila: Faţă de polițistul implicat în eveniment, conducerea IPJ Brăila a dispus efectuarea de verificări pentru stabilirea existenței sau inexistenței abaterii disciplinare de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. 

Pe lângă verificările interne de la cele două instituții, a fost deschis şi un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept

Adrian Obreja Like

Jurnalismul este un mod de viață! Simplu! Am hotărât că vreau sa fiu jurnalist în perioada liceului. Și asta am făcut, mi-am urmat visul.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a indus vreodată în eroare Inteligenţa Artificială?
Observator » Evenimente » Un jandarm şi un poliţist din Brăila, anchetaţi după ce primul s-a jucat cu pistolul celui de-al doilea