Video Un medic din Vişeu de Sus a murit după ce intrat într-o depăşire periculoasă. A murit şi motociclistul pe care l-a lovit în plin
Un medic a murit după o depăşire periculoasă şi a luat cu el un om nevinovat, un motociclist polonez. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care doctorul, aflat la volanul unei maşini cu mulţi cai putere, intră pe contrasens şi spulberă o motocicletă. Vă avertizăm că imaginile vă pot afecta emoţional!
Vişeu de Sus. Ora 21 şi 10 minute. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum medicul intră în depăşire pe linie continuă, chiar în dreptul unei treceri de pietoni. Izbeşte în plin un motociclist care circula regulamentar din sens opus. Niciunul dintre conducători nu mai are timp de reacţie. În urma impactului, motociclistul este aruncat la zeci de metri distanţă într-o curte. Maşina rupe un gard şi se opreşte într-o casă.
"Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero", a declarat Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș. "În timpul investigaţiilor, după ce a sosit în Serviciul de Primire Urgenţă, starea s-a agravat şi a prezentat stop cardiorespirator, în jurul orei 5, 5 şi ceva dimineaţa", a declarat Vasile Pop, director medical SJU Baia Mare.
Motociclistul a murit în ciuda eforturilor medicilor. Singura supravieţuitoare a accidentului este o femeie de 48 de ani aflată în maşină. Era iubita medicului mort. "Fără leziuni grave, stare generală bună, doar şocul psihic care s-a manifestat post accident", mai spune Vasile Pop, director medical SJU Baia Mare.
Doctorul Călin Manta avea 62 de ani şi era specialist în urologie. A lucrat în urmă cu mulţi ani la Spitalul din Baia Mare, dar sursele noastre spun că şi-a pierdut dreptul de liberă practică, a plecat în străinătate, iar acum lucra la privat, în Tulcea. Are doi fii, amândoi medici cu cabinete private în Vişeu de Sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰