Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un oraş din România, în topul locaţiilor unde se mănâncă cel mai bine din Europa. Surpriză: nu e Bucureşti sau Cluj

Un oraş din România a fost inclus în topul celor mai bune zece oraşe din Europa în care se mânâncă cel mai bine. Şi culmea, nu vorbim despre Bucureşti sau Cluj.

de Iulia Pop

la 09.02.2022 , 13:15

Galaţi se află pe locul 6 în topul oraşelor din Europa unde se mănâncă cel mai bine. Are 57 de restaurante la o populaţie de puţin peste 300.000 de locuitori. Topul include 99 de oraşe europene, iar în acest clasament se regăsesc alte 6 locaţii româneşti. Timişoara, este una dintre ele, abia apoi urmează Cluj şi Bucureşti, apoi Craiova, Iaşi şi Constanţa.

Podiumul oraşelor din Europa în care turiştii şi localnicii, deopotrivă, se bucură de o mâncare foarte bună şi de o diversitate mare de restaurante, începe cu Lisabona, continuă cu Atena şi Florenţa. Clasamentul a fost realizat de o companie de asigurări din Marea Britanie, companie ce a luat în calcul pentru realizarea topului numărul de restaurante per locuitor, preţul mediu al unui meniu, precum şi prezenţa restaurantelor vegane.

Vezi și
Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Un oraş din România, în topul locaţiilor unde se mănâncă cel mai bine din Europa. Surpriză: nu e Bucureşti sau Cluj