Un primar din Vaslui a cerut ordin de protecție împotriva amantei, apoi la tribunal s-a răzgândit: "Ei, exagerează și el. Acum ne-am împăcat"
Incident neobișnuit în Vaslui. Un primar a cerut ordin de protecție împotriva amantei, cu care are și un copil de câteva luni. Edilul le-a spus polițiștilor că femeia era agresivă.
Primarul din Vaslui spune că a cerut ordin de protecție împotriva amantei, după ce aceasta a venit acasă la el și ar fi făcut scandal. Odată ajuns însă în fața instanței de la Judecătoria Vaslui, primarul s-a răzgândit, scrie Vremea Nouă.
A cerut ordin de protecție înpotriva amantei, apoi s-a răzgândit
După ce au ajuns la tribunal, edilul s-a răzgânit.
În documentul judecătoriei se arată că “au fost luate ca măsuri de protecție a victimei: obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime determinate de 50 m față de victimă și față de reședința victimei situată în sat/comuna…., precum și față de locul de muncă al victimei situat la adresa din Primăria Comunei ….. Analizând cererea de chemare în judecată, instanța reține că victima este concubinul pârâtei, având și un copil minor cu acesta, iar la data de 08.09.2024, în timp ce se aflau la locuința situată în strada Feroviarilor, pârâta a lovit-o pe victimă cu un fier de călcat la nivelul membrului superior stâng, provocându-i o stare de temere. (…) Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat la termenul de judecată acordat. La termenul de judecată din data de 13.09.2024, reclamantul s-a prezentat în fața instanței și a arătat că nu își însușește cererea înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria ….”.
“Ei, exagerează și el. Probabil (a cerut ordin de protecție – n.r.) ca să nu-l urmăresc. Ne-am certat, asta a fost toată treaba. Dar acum ne-am împăcat, suntem împreună și totul este bine. Care e problema că s-a cerut un ordin de protecție? Poate să ceară oricine. Așa a crezut el că trebuie să facă. Credeți că eu aș fi putut să-i fac ceva lui? Nu l-am amenințat, nu se pune problema de așa ceva”, a declarat tânăra amantă. Primarul nu a dorit să comenteze cele întâmplate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰