Observator » Evenimente » Un român se află în stare critică după ce şi-a dat foc în maşină, în faţa fostei sale iubite în Italia

Un român se află în stare critică după ce şi-a dat foc în maşină, în faţa fostei sale iubite în Italia

Imagine reprezentativă spital - ShutterStock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 06.08.2026, 21:23 | Modificat la 06.08.2026, 21:23

Un român şi-a dat foc în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce se afla într-o maşină parcată în faţa locuinţei fostei sale iubite, din Italia, într-un oraş în apropiere de Milano. Bărbatul de 35 de ani se află în stare critică la spitalul Niguarda Milano.

Potrivit anchetatorilor, femeia le-a declarat carabinierilor că era într-un apel video cu fostul partener în momentul în care acesta s-a stropit cu benzină și și-a dat foc, potrivit Agerpres. 

După ce flăcările l-au cuprins, bărbatul a deschis portiera mașinii și a ieșit din autoturism. Pompierii l-au găsit căzut pe asfalt, lângă vehicul, și l-au transportat de urgență la spital, unde este internat în stare critică.

Mărturiile fostei iubite

Articolul continuă după reclamă

Fosta iubită le-a mai spus polițiștilor că bărbatul o hărțuia de aproximativ un an, de când cei doi s-au despărțit, însă nu a depus niciodată o plângere împotriva acestuia.

Autoritățile italiene continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.